HG nr. 795/2020 vizând ajutorul financiar în avans pentru depozitarea privată a untului, laptelui praf degresat și a anumitor brânzeturi, publicată în Monitorul Oficial
Telex » Știri
29 septembrie 2020
A fost publicată în Monitorul Oficial nr. 883 din 28 septembrie 2020 HG nr. 795/2020 privind stabilirea valorii ajutorului financiar în avans pentru depozitarea privată a untului, laptelui praf degresat și a anumitor brânzeturi. Prin acest act normativ se acordă un sprijin financiar pentru depozitarea privată a untului, laptelui praf degresat și a anumitor brânzeturi, pentru cererile depuse la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), în perioada 7 mai – 30 iunie 2020. Potrivit iniţiatorilor, scopul schemei este acela de a susține prețurile la un nivel rezonabil pe piață pentru produsele agroalimentare vizate. Măsura este finanțată integral de la bugetul UE prin Fondul European de Garantare Agricolă şi susținută inițial prin bugetul național din sumele alocate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2020.
Valoarea totală a ajutorului financiar este de 64.719,97 lei, repartizată astfel:
- 47.018,96 lei, pentru depozitarea privată a unei cantități de 178,16 tone brânzeturi;
- 15.866,86 lei, pentru depozitarea privată a unei cantități de 37,51 tone unt;
- 1.834,15 lei, pentru depozitarea privată a unei cantități de 22,5 tone lapte praf degresat.
APIA este autoritatea competentă pentru implementarea ajutorului financiar, care urmează să fie plătit în termen de maximum trei luni de la încheierea perioadei contractuale de depozitare.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală