Nu este dificil de sesizat că, în actuala campanie electorală, tema fiscalității ocupă un loc predilect. Cei mai mulți candidați se întrec în promisiuni privind reducerea taxelor și impozitelor, convinși că, în acest mod, atrag cu deosebire atenția alegătorilor și, astfel, automat, se multiplică intențiile favorabile de vot. Fără îndoială, fiscalitatea reprezintă un instrument esențial de stimulare a fenomenelor economico-sociale pozitive și de diminuare a celor negative. Dar, pe de-o parte, este iluzoriu că ar rezolva totul în materie de economie, iar, pe de altă parte, contează enorm mecanismele prin care se aplică până și cele mai bune soluții.

Profesioniștii contabili știu mai bine ca oricine ce înseamnă o fiscalitate rațională, bazată pe resurse reale, pe principii sănătoase, pe echitate, predictibilitate și stabilitate.

Este păcat că diverse aspecte ale fiscalității nu sunt explicate marelui public de specialiști, ci de analiștii „de serviciu” ai diferitelor televiziuni. În asemenea condiții, este extrem de util ca vocile autorizate să pună ceva ordine în vacarmul electoral, să prezinte mecanismele aferente fiscalității, virtuțile și limitele anumitor impozite și taxe, modalitățile concrete de aplicare a unor reglementări. Din acest unghi de vedere, semnalez – fie și numai pentru luare la cunoștință, cum se spune – discursul rostit recent de prof. univ. dr. Florin Georgescu, prim-viceguvernator al BNR, la Forumul de Fiscalitate pentru Industria Serviciilor Financiare, desfășurat la Institutul Bancar Român.

Înainte de toate, a atras atenția asupra noii paradigme spre care evoluează sistemul economic mondial, paradigmă care impune intensificarea cooperării internaționale privind schimbul de informații fiscale, verigă esențială a mixului de politici economice pentru accelerarea dezvoltării și reducerea sărăciei, deopotrivă, în țările bogate și în cele mai puțin dezvoltate. Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) preciza, într-un recent raport, că principiile regulilor fiscale internaționale datează din anii 1920, fiind, deci, vechi de aproape un secol, perioadă în care s-au produs mutații structurale importante în planul politicilor naționale și al relațiilor dintre state.

Prim-viceguvernatorul BNR a relevat că „OECD a dezvoltat standardul comun de raportare, inclusiv de către bănci și alte instituții financiare, cu privire la conturile persoanelor fizice și juridice, precum și referitor la schimbul automat de informații financiare, răspunzând, astfel, apelului G-20 privind transparența fiscală”. Standardul menționat marchează exact amintita schimbare de paradigmă, prin introducerea obligativității acestor raportări financiare, guvernele având, astfel, la dispoziție un instrument esențial pentru urmărirea fondurilor transferate în alte jurisdicții și aplicarea măsurilor de impozitare a acestora, ceea ce nu era posibil până acum.

În același timp, profesorul Florin Georgescu a reiterat ideea potrivit căreia necesitatea reformării sistemului fiscal a devenit unul dintre obiectivele majore ale Uniunii Europene. În acest sens, a fost adoptată recent Directiva privind stabilirea normelor menite să combată evitarea plății obligațiilor fiscale care au incidență negativă directă asupra funcționării Pieței Interne. În context, capătă o importanță cu totul specială principiul enunțat de Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, și anume acela că fiecare companie, indiferent cât de mare sau de mică este, trebuie să își achite impozitele acolo unde își realizează profitul. Este o mult așteptată tăiere a „nodului gordian” reprezentat de fuga și ascunderea profiturilor în vederea neimpozitării acestora, cu trimitere în special la cazurile unor multinaționale. Agenda Uniunii Europene pornește de la constatarea că regimul actual de impozitare a companiilor este depășit și neadaptat mediului de afaceri modern, caracterizat prin globalizare, digitalizare și mobilitate crescută a firmelor. Evitarea plății impozitelor afectează grav bugetele publice, unele calcule atestând că este vorba, la scara UE, de o pagubă anuală de cel puțin 70 miliarde euro. Acest fenomen mărește substanțial povara fiscală nu numai asupra firmelor, ci și asupra cetățenilor, provoacă distorsiuni în mediul concurențial, creând, inevitabil, o situație discriminatorie în cazul firmelor care își achită obligațiile și care, în acest mod, asigură și resurse pentru finanțarea politicilor publice.

Sigur, tema este mult mai complexă și apare necesar un proces de aprofundare atât în plan conceptual, cât și în sfera practicii. Important este că, prin noua paradigmă, se conturează o deschidere semnificativă a politicilor fiscale spre realitățile economico-sociale, astfel încât sistemul de impozite și taxe să îndeplinească, într-o măsură tot mai mare, rolul de stimul pentru tot ceea ce poate determina o evoluție economico-socială sănătoasă care, finalmente, să se regăsească în condițiile de trai ale populației.