Muzeul Satului | Tabăra de creație „Vara pe uliță”, ediția a 33-a
Numărul 25-26, 2-15 iul. 2025 » Roza vânturilor
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” organizează, între 7 iulie și 1 august 2025, tabăra de creație „Vara pe uliță”, ediția a 33-a. Potrivit unui comunicat al muzeului, „tabăra include o paletă largă de activități prin care copiii își pot petrece vacanța de vară într-o atmosferă prietenoasă și rustică, ce amintește de curtea bunicilor de la țară. Scopul programului este de a insufla celor mici dragostea pentru tradiție și cultură și de a duce meșteșugurile tradiționale mai departe. Îmbinăm utilul cu plăcutul și sperăm că participanții vor deveni mai responsabili și vor manifesta mai multă grijă pentru patrimoniul cultural național”.
Timp de 4 săptămâni, copiii vor lucra alături de meșteri populari din întreaga țară, care îi vor iniția în tainele meșteșugurilor populare: olărit, țesut, încondeiat ouă, confecționat păpuși, măști, podoabe populare, pictură de icoane pe lemn și pe sticlă, dansuri populare, modelaj în lut, împâslit lână.
Atelierele se adresează copiilor de la 4 ani la 14 ani. Înscrierile se fac online.
Cei interesați pot afla detalii despre ateliere la tel. 021 317 9103/ interior 201 sau 423, pe adresa de mail tabaravarapeulita@gmail.com, precum și pe site-ul muzeului : https://muzeul-satului.ro/events/tabara-de-creatie-vara-pe-ulita-editia-a-33-a/.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)





Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”