Noiembrie, sub semnul manifestărilor economice și culturale

Noiembrie, sub semnul manifestărilor economice și culturale

Numărul 32, 8-14 noiembrie 2016  »  Eveniment

Alexandra Rizea

Luna noiembrie a început – la capitolul evenimente de mare interes public – cu inaugurarea impresionantei expoziții Indagra, manifestare tradițională consacrată agriculturii, industriilor alimentară și constructoare de mașini și echipamente de profil. S-a deschis, astfel, seria a nu mai puțin de 205 evenimente importante programate în a 11-a lună a anului. Dacă ar fi să operăm o selecție riguroasă, atunci merită să se menționeze, în mod special, Târgul Internațional de Carte Gaudeamus, concertele unor reputate formații muzicale din țară și de peste hotare, expoziții retrospective de artă plastică din tezaurul național și universal. Odată cu astfel de manifestări, în principalele piețe agroalimentare din București se organizează târguri de produse alimentare, artizanale și de antichități, spectacole, expoziții de artă populară. Cum se vede, oferta este bogată și variată.

Sigur, există și riscul ca vremea să nu permită ample desfășurări în aer liber, dar, chiar și așa, complexurile expoziționale, mai ales cel de la Romexpo, asigură condiții pentru realizarea majorității manifestărilor prevăzute pentru luna noiembrie 2016.

Întrucât, se știe prea bine, profesioniștii contabili au preocupări dintre cele mai diverse și se definesc prin interesul constant și motivat față de îmbogățirea cunoașterii în mai toate sferele culturii, cu siguranță, vor vizita târgurile, expozițiile, vor viziona spectacolele – într-un cuvânt, se vor bucura de ceea ce oferă organizatorii manifestărilor evocate.

În același timp, nu putem să facem abstracție de faptul că evenimente de genul celor programate pentru luna noiembrie (ca, de altfel, în oricare altă perioadă a anului) relevă și dimensiunile unei piețe specifice în care valorile nu se rezumă la cele artistico-spirituale, ci le includ și pe cele financiare. Incontestabil, această piață dă și măsura nivelului de civilizație în orice țară, caracteristicile ei românești prezentând un mare interes din toate unghiurile de analiză. După unele estimări, piața la care mă refer are, în medie, pe an o cifră de afaceri de peste trei miliarde de lei, iar numărul celor angajați direct în organizarea și desfășurarea manifestărilor depășește, la scară națională, 20.000 de persoane. Dacă adăugăm numărul participanților, ajungem la sute de mii.

Se spune că unde nu există posibilitatea cuantificării, nu putem avea de-a face cu abordări științifice. Iată că și în domeniile menționate se poate opera cu cifre. Ordinele de mărime ale unor astfel de domenii indică și parametrii care excedează, desigur, abordările cantitative. Or, tocmai acesta este aspectul cel mai interesant: se conturează o ofertă de bunuri materiale și spirituale dintre cele mai diverse. Firește, pe partea cererii se impun constatări nuanțate. Multe depind de veniturile personale și familiale, dar și de gama necesităților incluse în conceptul de cultură generală. Este adevărat că organizatorii caută să practice prețuri cât mai accesibile, iar unii dintre ei inițiază și manifestări cu „intrarea liberă”. Mai intervin calitatea publicității, aria de comunicare publică, facilitățile de deplasare și multe alte elemente, însă este de observat că – în pofida a numeroase dificultăți legate de bani, de timp, de bariere culturale – evenimentele de genul celor prezentate se bucură de o participare tot mai largă, conferind localităților în care trăim mai multă culoare, dinamism, spectaculozitate, atractivitate, ceea ce înseamnă și un nivel superior de calitate a vieții. Este, cum se spune, partea plină a paharului și nu avem niciun motiv s-o ignorăm.

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.