Prețurile apartamentelor se stabilizează în marile orașe; în Cluj-Napoca sunt cu 65% peste medie

Prețurile apartamentelor se stabilizează în marile orașe; în Cluj-Napoca sunt cu 65% peste medie

Numărul 44, 12-18 nov. 2025  »  Analize și sinteze

Prețurile locuințelor se stabilizează în marile orașe din țară, după creșteri susținute înregistrate în ultimele luni, excepție făcând doar Oradea unde, pe fondul ofertei disponibile în piață, pe parcursul lunii octombrie au putut fi observate unele scăderi la nivelul prețurilor, conform indicelui imobiliare.ro. „În ultimii ani, am traversat o perioadă de creștere anuală importantă, de peste 15% pe an, a prețurilor apartamentelor. Iată că intrăm în prezent într-o etapă de stabilizare determinată de măsurile fiscale și reașezarea așteptărilor de ambele părți - cumpărători și vânzători. Ne așteptăm ca această perioadă să se mențină pe termen scurt, după care să reintrăm gradual pe un trend de creștere, România menținându-se ca una din țările europene în care apartamentele rămân accesibile”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro, citat într-un comunicat al companiei.

Potrivit indicelui, prețul mediu solicitat cumpărătorilor pentru apartamentele puse în vânzare în Cluj-Napoca a ajuns, în luna octombrie, la 3.181 euro/mp util și este, în momentul de față cu 65% mai mare decât media națională.

Diferențele dintre apartamentele noi și cele vechi încep să se restrângă pe piața rezidențială din Cluj-Napoca. Dacă pentru a achiziționa o locuință într-un bloc finalizat în ultimii cinci ani un cumpărător trebuie să plătească, în medie, 3.205 euro/mp util, pentru o proprietate situată într-un imobil vechi acesta trebuie să achite 3.180 euro/mp util.

În Brașov, luna octombrie a adus o stagnare a prețurilor solicitate pentru locuințe, după creșteri succesive care au propulsat orașul pe locul al doilea în topul celor mai scumpe din țară. În ultimul an, apartamentele noi din Brașov s-au scumpit cu 14% și au ajuns să intre în piață cu un preț mediu de 2.695 euro/mp util. Cele vechi se mențin mai accesibile, dar și în cazul acestora s-a putut observa un avans puternic în acest interval de timp, respectiv cu 10%. Cumpărătorii le pot achiziționa cu un preț mediu de 2.161 euro/mp util, potrivit indicelui Imobiliare.ro.

Pe de altă parte, prețul mediu solicitat, pe parcursul lunii octombrie, pentru apartamentele scoase la vânzare în București a ajuns la valoarea de 2.149 euro/mp util, după o variație mai mică de 1%. Capitala a înregistrat, însă, unele dintre cele mai importante majorări ale prețurilor în ultimul an.

Conform indicelui menționat, scumpirile au fost mai accelerate pe piața veche. Apartamentele din blocuri construite înainte de anul 2020 au fost listate la vânzare cu un preț mediu de 2.109 euro/mp util, după un avans în ritm anual cu 17%, cel mai mare înregistrat la nivel național. Locuințele noi s-au apreciat, în schimb, cu 13% în același interval de timp și au ajuns să coste, în medie, 2.338 euro/mp util.

În Craiova, prețurile solicitate pentru apartamentele scoase la vânzare s-au stabilizat în octombrie. Ultimul an a fost marcat de o evoluție spectaculoasă a orașului în topul celor mai scumpe centre urbane din țară pentru românii interesați de realizarea achizițiilor imobiliare. În prezent, Craiova ocupă poziția a patra în clasament, cu un preț mediu solicitat pentru apartamente de 2.070 euro/mp util.

„Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, discutăm despre un avans cu circa 18% în ritm anual, mai mare decât cel înregistrat pe piețe locale mult mai puternice. În Capitală, de exemplu, au putut fi observate în același interval de timp majorări ale prețurilor cu 17%, în Constanța cu 12%, iar în Cluj-Napoca cu doar 8%”, se menționează în comunicat.

Analiza mai semnalează că Sibiul atrage, în ultimul timp, tot mai des atenția unor nume mari din real estate-ul românesc. Prețurile înaintează și ele încet, dar sigur. Prețul mediu solicitat pentru apartamente a ajuns să rivalizeze cu cel practicat în Constanța, cel mai important oraș de pe litoral, respectiv o medie de 1.920 euro/mp util solicitată cumpărătorilor în Sibiu, după un avans cu 0,6% în ultima lună și cu 11% în ultimul an. Prețurile apartamentelor din Constanța au stagnat în octombrie, dar se mențin cu 12% peste nivelul înregistrat în octombrie 2024.

Cele mai accesibile mari centre urbane din țară pentru românii interesați de realizarea achizițiilor imobiliare sunt Iași și Timișoara. Apartamentele aflate în Capitala Moldovei sunt scoase la vânzare cu un preț mediu de 1.885 euro/mp util. Ultima lună nu a adus variații semnificative pe plan local, dar în urmă cu un an cumpărătorii plăteau cu 11% mai puțin pentru fiecare metru pătrat din locuințele achiziționate.

O evoluție similară a putut fi observată și în Timișoara. A doua cea mai puternică piață rezidențială din vestul țării se menține, însă, la mare distanță de Cluj-Napoca. Prețul mediu solicitat cumpărătorilor pentru apartamentele listate la vânzare este cu aproape 42% mai mic.

Prețul mediu solicitat pentru apartamentele scoase la vânzare în Oradea a ajuns, în luna octombrie, la valoarea de 1.786 euro/mp util, după ușoare scăderi înregistrate pe plan local în ultimele 30 de zile. Chiar și în aceste condiții, indicele Imobiliare.ro arată că acesta se menține cu 10% peste nivelul înregistrat în urmă cu un an.

Pe piața rezidențială din Ploiești, prețurile s-au menținut relativ stabil. Acesta este orașul secundar cu cele mai accesibile locuințe pentru cumpărători. Prețul mediu solicitat de către proprietari și dezvoltatori pentru apartamentele puse în vânzare a ajuns, în octombrie, la o medie de 1.341 euro/mp util. Ultimul an a marcat, însă, un avans substanțial pe plan local. Prețurile s-au apreciat cu 17%, un ritm similar cu cel întâlnit în Capitală și al doilea cel mai rapid din țară, după cel înregistrat pe piața rezidențială craioveană.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.