Procedura de publicare a contribuabililor bun-platnici, oficializată
Numărul 43, 2-8 nov. 2022 » Curier legislativ
A fost publicat în Monitorul Oficial nr. 1.058 din 1 noiembrie 2022 Ordinul ANAF nr. 1.923/2022 privind Procedura de publicare a listei contribuabililor care nu înregistrează obligații restante.
După cum a informat Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), într-un comunicat, instituția va publica trimestrial, până în ultima zi a primei luni din trimestrul următor celui de raportare, lista contribuabililor, persoane juridice, care și-au declarat și achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și care nu figurează în evidențele fiscale cu obligații bugetare restante.
Pentru întocmirea listei se au în vedere următoarele condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ de către contribuabili:
Potrivit procedurii citate, nu fac obiectul publicării în această listă contribuabilii care au fost declarați în inactivitate temporară înscrisă în registrul comerțului, potrivit legii, sau care au fost declarați inactivi potrivit dispozițiilor art. 92 din Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
Denumirea persoanelor juridice și codul de identificare fiscală vor fi informațiile incluse în listă, iar la realizarea acesteia vor fi avute în vedere informațiile referitoare la obligațiile bugetare înregistrate în evidențele fiscale ale contribuabililor persoane juridice, existente la nivelul organelor fiscale.
În cazul contribuabililor care au înființate sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, se vor verifica condițiile menționate mai sus atât pentru activitatea proprie, cât și pentru sediile secundare ale acestora. În acest caz, lista va cuprinde contribuabilii care au înființate sedii secundare înregistrate fiscal potrivit legii, fără a mai fi menționate sediile secundare ale acestora.
Potrivit ANAF, din categoria contribuabililor care sunt cuprinși în listă fac parte și contribuabilii care se încadrează în situațiile prevăzute la art. 157 alin. (2) și (3) din Codul de procedură fiscală, inclusiv cei care beneficiază de înlesniri la plată acordate potrivit legii, care se află în derulare.
„Având în vedere faptul că pentru o parte dintre obligațiile declarative nu există un termen clar de depunere a declarației (ex. declarația de accize se depune la autoritatea competentă în termen de 5 zile calendaristice de la data eliberării pentru consum, potrivit art. 346 alin. (3) din Codul fiscal – data cunoscută doar de către contribuabil), condiția de declarare se verifică la data întocmirii listei, respectiv dacă până la această dată sunt depuse toate declarațiile, conform vectorului fiscal, indiferent de termenul legal de declarare”, se arată în comunicatul citat.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală