Radu Hanga (BVB): Ne dorim să bifăm cifra de 100.000 de investitori de retail în următorii patru ani
Telex » Știri
16 decembrie 2021
Bursa are ca țintă atingerea cifrei de 100.000 de investitori de retail în următorii patru ani, a afirmat președintele Bursei de Valori București (BVB), Radu Hanga, la o întâlnire cu jurnaliștii. „Ne dorim foarte mult ca în patru ani să bifăm cifra de 100.000 de investitori de retail. Mă uit la ceea ce se întâmplă, mă uit la cifrele pe care le vedem de la Fondul de Compensare al Investitorilor și am toată încrederea că o să atingem asta. Tot timpul am discutat despre ce e înainte - oul sau găina - din punct de vedere al Bursei. Adică de ce nu se dezvoltă Bursa cum am vrea? Ne trebuie companii întâi sau ne trebuie investitori întâi? Și acum mă uit cu bucurie că viața ne dă răspunsul la întrebarea asta. Adică vedem că poziționarea noastră ne ajută. Ne ajută sigur și contextul. Vedem companii că vin tot mai mult către Bursă și ce trebuie să facem noi este să ne ducem pe partea cealaltă. Adică să aducem investitori, să aducem bani pentru a potrivi cererea care apare din zona companiilor cu capitalul care este disponibil”, a spus Radu Hanga.
El a susținut că bursa este un sector complementar de finanțare a companiilor, alături de cel bancar. „Sectorul bancar are nevoie de piața de capital, pentru că are nevoie de companii solvabile și cu acces la capital. Practic, noi creăm pentru sectorul bancar clienți solvabili. Dacă piața de capital se dezvoltă, se va dezvolta și creditarea în România, se va dezvolta mai departe și piața bancară”, a explicat Radu Hanga.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)







Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală