Rata șomajului în Marea Britanie, la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani
Numărul 23, 18-24 iun. 2025 » Lumea în care trăim
Rata șomajului în Marea Britanie a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape patru ani, iar creșterea salariilor s-a atenuat, în condițiile în care angajatorii sunt afectați de majorarea costurilor cu personalul, arată datele publicate de Oficiul Național de Statistică (ONS) al acestei țări, transmit DPA și Reuters, preluate de Agerpres. Excluzând bonusurile, câștigurile au crescut în ritm anual cu 5,2% în perioada februarie - aprilie 2025, după un avans de 5,5% în precedentele trei luni. Este cel mai redus nivel începând din trimestrul trei din 2024. Chiar dacă creșterea salariilor încă depășește inflația, ea este sub previziunile analiștilor, de 5,3%.
Rata șomajului în Marea Britanie a urcat la 4,6% în perioada februarie - aprilie 2025, cel mai ridicat nivel din perioada mai - iulie 2021, arată datele ONS. Contribuțiile la sistemul de securitate socială pentru firme au crescut în aprilie, de asemenea salariul minim a fost majorat cu 6,7%, sporind presiunile asupra angajatorilor.
Numărul locurilor de muncă vacante a scăzut cu 63.000, la 736.000 în perioada martie - mai 2025. ONS estimează că numărul de angajați aflați pe statele de plată a scăzut cu 109.000 în mai, la 30,2 milioane. Este cel mai sever declin din ultimii cinci ani.
„Piața forței de muncă continuă să se deterioreze, cu un declin sever al numărului de angajați aflați pe statele de plată. Datele din studiul privind locurile de muncă vacante sugerează că unele firme amână recrutarea de noi angajați sau înlocuirea celor care părăsesc compania”, a apreciat Liz McKeown, director în cadrul ONS.
Deja unele firme au anunțat reduceri de personal, în contextul majorării impozitelor.
„Majorarea contribuțiilor la sistemul de securitate socială pentru firme, creșterea salariului minim și escaladarea tensiunilor comerciale globale au contribuit la sporirea presiunii costurilor asupra angajatorilor, iar datele ONS arată clar că firmele resimt impactul”, a declarat Paige Tao, economist la PwC UK.
De asemenea, analiștii apreciază că datele privind șomajul ar putea determina Banca Angliei (BoE) să fie prudentă în legătură cu reducerea dobânzilor.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)





Sărbătoare în lumea muzicală: împlinirea a 85 de ani de existență a Corului Academic Radio
Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului