Secretarul general al ONU solicită țărilor bogate să atingă neutralitatea carbonului până în 2040
Numărul 11, 22-28 mar. 2023 » Lumea în care trăim
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut țărilor bogate să-și avanseze obiectivele de neutralitate a emisiilor de dioxid de carbon "cât mai aproape de 2040", față de 2050, cât este stabilit în prezent, pentru a putea "dezamorsa bomba climatică", relatează AFP, preluată de Agerpres. "Omenirea merge pe un strat subțire de gheață și această gheață se topește rapid", a declarat Antonio Guterres într-un mesaj video cu ocazia publicării ultimului raport al Grupului interguvernamental de experți în evoluția climei (Intergovernmental Panel on Climate Change - IPCC/GIEC), document descris de Guterres ca fiind "un ghid de supraviețuire pentru omenire".
Secretarul general al ONU consideră că lumea poate încă limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius peste temperaturile din perioada preindustrială, însă pentru aceasta este necesar "un progres decisiv în ceea ce privește acțiunea climatică" de către "toate țările și toate sectoarele".
Deși "toți cei implicați trebuie să apese butonul de derulare rapidă înainte", Antonio Guterres recunoaște că țările în curs de dezvoltare sunt mai puțin responsabile pentru încălzirea globală și mai puțin capabile să-și accelereze tranziția. Primele vizate, țările dezvoltate care "trebuie să se angajeze să atingă neutralitatea carbonului cât mai aproape posibil de 2040, un obiectiv pe care toate aceste țări ar trebui să intenționeze să îl atingă".
În prezent, majoritatea țărilor dezvoltate care și-au asumat astfel de angajamente vizează să obțină neutralitatea carbonului până în 2050, deși câteva dintre acestea au obiective mai ambițioase, precum Finlanda (2035), sau Germania și Suedia (2045).
În ceea ce privește economiile emergente, liderii lor "trebuie să se angajeze să obțină neutralitatea carbonului cât mai aproape posibil de 2050", a mai spus Guterres.
Marile țări emergente au obiective mai îndepărtate, în special China (2060) și India (2070).
Secretarul general al ONU, care va organiza un summit pentru acțiune climatică în septembrie, a subliniat încă o dată rolul major al G20, responsabil pentru 80% din emisiile globale de gaze cu efect de seră și ai cărui membri trebuie "să se unească într-un efort comun", "pentru a face din neutralitatea carbonului o realitate până în 2050".
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu” anunță un eveniment muzical fără precedent național și internațional