Cuvinte cheie » ca

Ministrul Mediului: „Cred că programul «Casa Verde» este mai așteptat decât «Rabla Plus»”

Sub lupa actualității

„Programul «Casa Verde» va fi reluat, în 2016, după cinci ani de pauză, și vine cu o serie de plusuri gândite pentru populație, iar din punctul meu de vedere acesta este mai așteptat decât «Rabla Plus»”, a declarat, pentru Agerpres, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca Palmer.

3 iunie 2016


Banca Transilvania, Fondul Proprietatea și Romgaz, cele mai tranzacționate titluri pe bursă, în luna mai

Sub lupa actualității

Titlurile Băncii Transilvania, Fondului Proprietatea și Romgaz au fost cele mai tranzacționate pe bursă, pe segmentul principal, în luna mai, potrivit datelor Bursei de Valori București (BVB). Cu acțiunile Băncii Transilvania au fost realizate 8194 de tranzacții, în valoare de peste 228,8 milioane lei, cu cele ale Fondului Proprietatea – 2246 de tranzacții de peste 184,8 milioane de lei, și cu cele ale Romgaz – 7497 de tranzacții de circa 79,9 milioane lei.

3 iunie 2016


Filiala CECCAR Ialomița – Pușculița cu dorințe de Ziua copilului

Filiala CECCAR Ialomița – Pușculița cu dorințe de Ziua copilului

Agenda CECCAR

De Ziua internațională a copilului, Filiala CECCAR Ialomița a organizat, pentru grupa de copii a cercului Fantezie de la Palatul Copiilor Slobozia, acțiunea cu tema Pușculița cu dorințe. Reprezentanții conducerii filialei Ialomița au discutat cu copiii despre lucruri serioase precum banii și bugetul familiei, venituri, cheltuieli, despre cum ajung banii pe cardurile părinților și cum pot ei, copiii, să ajute la echilibrarea bugetelor de familie.

Nr. 11, 7-13 iunie 2016


Rolul comunicării în proiectele cu finanțare europeană

Rolul comunicării în proiectele cu finanțare europeană

Fonduri europene

Alexandru Paru

O regulă de aur din Ghidul de bune practici în domeniul fondurilor europene o reprezintă existența unei comunicări strategice la nivelul echipei de proiect. Fie că ne aflăm în echipa de management, fie în cea de implementare sau în cea administrativă, va trebui încă de la demararea proiectului să stabilm ca modalitatea de comunicare în spațiul public să fie una centralizată și totodată consecventă cu politicile de comunicare ale companiei per ansamblu.

Nr. 11, 7-13 iunie 2016


Patru scheme de ajutor de minimis pentru IMM-uri

Patru scheme de ajutor de minimis pentru IMM-uri

Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Guvernul a aprobat un memorandum privind susținerea a patru scheme de ajutor de minimis pentru programele de stimulare a înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, primele din cele zece programe naționale adresate antreprenorilor în acest an. Cele patru scheme de minimis sunt concepute ca programe multianuale, cu orizont până în 2020, asigurându-se finanțarea de la bugetul de stat.

Nr. 11, 7-13 iunie 2016


Ghid practic privind transparența decizională

Ghid practic privind transparența decizională

Curier legislativ

Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic (MCPDC) a lansat săptămâna trecută un Ghid practic privind transparența decizională. Documentul include experiențele de consultare publică privind adoptarea actelor normative sesizate în primele șase luni de guvernare. Astfel, ministrul de resort Violeta Alexandru a anunțat finalizarea și distribuirea la peste 3.000 de unități administrativ-teritoriale din țară, precum și tuturor ministerelor a Ghidului practic Consultarea Publică Eficientă la nivelul Administrației Centrale și Locale – pentru aplicarea Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică.

Nr. 11, 7-13 iunie 2016


Normele de aplicare a legilor privind achizițiile publice

Normele de aplicare a legilor privind achizițiile publice

Curier legislativ

Guvernul a adoptat, la 2 iunie, două hotărâri privind normele de aplicare a legilor achizițiilor publice (clasice) și sectoriale, acte normative necesare punerii în aplicare a legislației primare în domeniul achizițiilor publice. Patru dintre cele mai relevante aspecte comune dezvoltate în normele de aplicare a celor două legi privind achizițiile publice vizează...

Nr. 11, 7-13 iunie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.