Cuvinte cheie » ce

Update contabil timp de trei săptămâni, la Cluj

Update contabil timp de trei săptămâni, la Cluj

Dezvoltare personală

La Cluj este programat să se desfășoare, în perioada 13 iunie – 5 iulie, prin Centrul de Excelență în Business și Economie, cursul Update contabil. Pe parcursul a trei săptămâni, de luni până vineri, în intervalul orar 17.00-19.30, participanții vor avea ocazia să dezbată, alături de profesioniști în domeniu, aspecte privind aplicarea practică a principiilor contabilității și politicile contabile.

Nr. 11, 7-13 iunie 2016


Lutz & Associates Accounting, din Timișoara – Premiul special al anului 2015 în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Timiș

Lutz & Associates Accounting, din Timișoara – Premiul special al anului 2015 în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Timiș

Cariere. Drumul spre performanță

Lutz & Associates (L&A) este un grup de companii germano-române situat în orașul Timișoara, care oferă consultanță în finanțe. Grupul L&A este specializat în construirea de soluții potrivite nevoilor afacerilor din diverse domenii. Clienții grupului sunt atât din România, cât și din străinătate, printre ei numărându-se firme din diferite ramuri industriale.

Nr. 11, 7-13 iunie 2016


Centrul de Excelență în Business și Economie Alba: Prețurile de transfer, de la opțional la obligatoriu

Centrul de Excelență în Business și Economie Alba: Prețurile de transfer, de la opțional la obligatoriu

Agenda CECCAR

Centrul de Excelență în Business și Economie a organizat sâmbătă, 4 iunie, la Alba, seminarul cu tema Prețurile de transfer, de la opțional la obligatoriu. Seminarul a fost susținut de Mihai Lupu – Transfer Pricing Services SRL – societate cu experiență în proiecte de întocmire a politicilor de prețuri de transfer, dosare privind prețurile de transfer, asistență la inspecții fiscale.

Nr. 12, 14-20 iunie 2016


Filiala CECCAR Bacău: în atenție, serviciile financiar-contabile în activitatea IMM-urilor

Filiala CECCAR Bacău: în atenție, serviciile financiar-contabile în activitatea IMM-urilor

Agenda CECCAR

Filiala CECCAR Bacău, în colaborare cu Patronatul Județean Bacău al Întreprinderilor Mici și Mijlocii, a organizat, la 7 iunie, la sediul filialei, masa rotundă cu tema Importanța serviciilor financiar-contabile în activitatea IMM-urilor. Au participat atât membri ai filialei, cât și administratori ai societăților comerciale de la nivel local.

Nr. 12, 14-20 iunie 2016


Filiala CECCAR Brăila – legislația financiar-fiscală la zi

Filiala CECCAR Brăila – legislația financiar-fiscală la zi

Agenda CECCAR

La sediul Filialei CECCAR Brăila a avut loc, la 6 iunie, o întâlnire de lucru la care a participat reprezentantul AJFP Brăila, consilier superior Mariana Lozneanu, la care s-au prezentat noutățile legislației financiar-fiscale publicate în perioada aprilie-mai 2016.

Nr. 12, 14-20 iunie 2016


Dialog cu specialiștii Inspectoratului Teritorial de Muncă

Dialog cu specialiștii Inspectoratului Teritorial de Muncă

Agenda CECCAR

Filiala CECCAR Brăila a organizat, la 31 mai, o întâlnire profesională cu membrii filialei, la care au participat, din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Dana Iosif și Nicoleta Mitrea, inspectori pe relații de muncă. Discuțiile s-au axat pe legislația muncii, fiind dezbătute cu cei prezenți prevederile legale în domeniu cu privire la timpul de lucru și timpul de odihnă, munca suplimentară în zilele libere și în zilele declarate sărbători legale, concediile fără plată, de odihnă și pentru incapacitate temporară de muncă.

Nr. 12, 14-20 iunie 2016


Filiala CECCAR Dolj a participat la o ședință de analiză la Tribunalul din Craiova

Filiala CECCAR Dolj a participat la o ședință de analiză la Tribunalul din Craiova

Agenda CECCAR

Directorul executiv al Filialei CECCAR Dolj, Florin Lascu, și auditorul de calitate, Ion Nicolaescu, au participat vineri, 3 iunie, la o ședință de analiză care s-a desfășurat la sediul Tribunalului Dolj. Din partea Tribunalului au fost prezenți: Adina Elvira Ghiță – președinte, Cosmin Dijmărescu – vicepreședinte, Mariana Gavrilă – vicepreședinte, Claudia Dinu – președinte Secția Litigii de muncă și asigurări sociale, Cezar Dragomir – consilier în cadrul Biroului local de expertize judiciare, dar și Leontina Putere – președinte Secția Civilă, Judecătoria Craiova.

Nr. 12, 14-20 iunie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.