Cuvinte cheie » cuvant

Pur și simplu

La început a fost cuvântul...

Teodor Brateș

Atât în scris, cât și în exprimarea verbală ne este dat să întâlnim deseori formule de genul celei din titlul însemnărilor de față, dar și altele foarte apropiate, precum „în cea mai pură manieră”, „în cel mai pur stil”, „într-o viziune de cea mai pură extracție ideatică”. Astfel, în centrul formulărilor evocate se află adjectivul „pur”, iar principala eroare vizează utilizarea superlativului.

Nr. 37, 13-19 decembrie 2016


De la posibilitate la realitate

La început a fost cuvântul...

Teodor Brateș

O frază dintr-o emisiune de televiziune merită, credem (vom vedea imediat de ce am subliniat cuvântul), să prefațeze rubrica de față: „Mai devreme decât s-a crezut, s-a dovedit că poate fi posibil ca…”. Aici avem de-a face cu o dublă eroare. Atunci când „crezi” că se va întâmpla ceva, evident, iei în calcul – în cel mai înalt grad – „posibilitatea” ca acel ceva să se împlinească. Totodată, verbul „poate” indică (înseamnă) exact ceea ce este „posibil”.

Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016


Fond și formă

La început a fost cuvântul...

Teodor Brateș

De câte ori nu ați auzit și/sau citit fraze de genul: „Analistul (sau orice altă persoană) a prognozat viitoarea evoluție a economiei”? În acest caz, pleonasmul este, poate, mai greu de depistat, dar, dacă ne gândim ce înseamnă o „prognoză”, ne dăm seama lesne că este vorba despre „viitor” (că doar nu „prognozăm”... trecutul!).

Nr. 34, 22-28 noiembrie 2016


Cu subiect și predicat

Cu subiect și predicat

La început a fost cuvântul...

Teodor Brateș

Printre clișeele cu o frecvență deosebită se află formula „dacă este să exprimăm ideea cu subiect și predicat, atunci...” sau „X a declarat, cu subiect și predicat, că...”. Mă rog, aceasta este „soarta” clișeelor, să se recurgă la ele, mai ales din comoditate, întrucât sunt mai la îndemână celui care dorește să se exprime în scris sau verbal. Dar, dacă tot facem apel la cele două noțiuni, deosebit de util ar fi să evităm dezacordurile între... subiect și predicat.

Nr. 33, 15-21 noiembrie 2016


Politețea și DOOM-ul

Politețea și DOOM-ul

La început a fost cuvântul...

Teodor Brateș

Obiceiul de a recurge la formule prescurtate este, de regulă, benefic pentru împlinirea unui deziderat absolut justificat: economisirea de timp, ceea ce înseamnă și reducerea rațională de efort. Mai ales în textele scrise, formule de genul „dvs.” ori varianta mai lungă „d-voastră” (iar ca expresie a respectului, scrierea cu majusculă a primei litere „D”), precum și rugămintea din diverse invitații de a se confirma prezența la anumite manifestări, bunăoară, RSVP, nu indică nicio abatere de ordin gramatical, lingvistic, în general.

Nr. 32, 8-14 noiembrie 2016


„Spot publicitar”

La început a fost cuvântul...

Teodor Brateș

Într-o perioadă în care tema plagiatului este la ordinea zilei, folosirea ghilimelelor devine nu numai obligatorie atunci când se recurge la citate, ci și strict necesară pentru delimitarea de erorile de exprimare, unele cu o asemenea frecvență, încât până și oamenii instruiți comit păcatul de a le repeta din pricina automatismelor verbale greu de evitat.

Nr. 31, 1-7 noiembrie 2016


Puterea obişnuinţei

Puterea obișnuinței

La început a fost cuvântul...

Teodor Brateș

Examinarea unor formule folosite frecvent, mai ales în corespondența oficială (de serviciu), ne arată că anumite greșeli de exprimare se perpetuează în virtutea a ceea ce numim „puterea obișnuinței”. De exemplu, în loc de a se zice „ca urmare a faptului…”, mult mai des se recurge la „urmare a faptului…”. Sintagma nu este rezultanta nevoii firești de a te exprima cât mai concis, ci a nerespectării spiritului limbii române.

Nr. 30, 25-31 octombrie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.