Cuvinte cheie » fonduri

Guvernul a introdus Registrul public de evidență a salariaților, după modelul REVISAL

Curier legislativ

Executivul a decis săptămâna trecută, printr-o hotărâre pentru modificarea și completarea HG nr. 500/2011 privind registrul general de evidență a salariaților, introducerea Registrului general de evidență a personalului plătit din fonduri publice, care va fi gestionat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), informează un comunicat emis de Guvern.

Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016


Simplificarea procedurilor de gestionare a fondurilor europene

Direct de la sursă

Executivul a aprobat Ordonanța de urgență privind modificarea și completarea OUG nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020. Actul normativ adaptează cadrul financiar aplicabil proiectelor finanțate din Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul de Coeziune și Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane, în vederea efectuării plăților în valută de către autoritățile de management pentru a onora acordurile de finanțare cu entitățile gestionare ale Fondului de Fonduri.

Nr. 33, 15-21 noiembrie 2016


Echilibrele și dezechilibrele, criterii de evaluare

Revista presei economice

În presa economică (și nu numai) se înregistrează, în continuare, confruntări de idei pe tema tipului de creștere economică a României în acest an. Aproape în fiecare zi apar luări de poziție pro și contra care indică, cel puțin, marele grad de interes prezentat de această temă. Un exemplu îl oferă ziarul Bursa (2 noiembrie a.c.), care consemnează pe larg opiniile acad. Daniel Dăianu.

Nr. 32, 8-14 noiembrie 2016


UE dă, dar… nu pune în traistă

Revista presei economice

În pofida rezultatelor nesatisfăcătoare privind accesarea fondurilor europene, de la Bruxelles primim aproape continuu semnale prin care ni se reamintește că țara noastră mai are posibilitatea să beneficieze inclusiv de alocările stabilite pentru intervalul 2007-2013. În acest sens, ziarul Bursa menționează că, la 26 octombrie, Comisia Europeană a decis să aloce 45,7 milioane de euro de la Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDER) pentru proiectul RO-NET, început în perioada 2007-2013.

Nr. 31, 1-7 noiembrie 2016


MFE: Noi standarde de transparenţă privind contractele de finanţare din fonduri europene

MFE: Noi standarde de transparență privind contractele de finanțare din fonduri europene

Fonduri europene

Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene, a semnat Ordinul privind aprobarea formatului standard al Contractului/Deciziei de finanțare – condiții generale, aplicabil pentru perioada de programare 2014-2020, prin care este introdus un articol dedicat transparenței. Acesta definește contractul de finanțare, împreună cu anexele și documentele vizând executarea lui, ca fiind informații de interes public în condițiile Legii nr. 544/2001.

Nr. 29, 18-24 octombrie 2016


MFE a publicat arhiva electronică SMIS 2007-2013

Fonduri europene

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a publicat arhiva electronică SMIS, care conține proiectele și contractele de achiziție aferente programelor operaționale 2007-2013. Astfel, instituția oferă acces liber la informații, în format de date deschise (open data), referitoare la utilizarea fondurilor europene în exercițiul financiar european 2007-2013: proiecte, beneficiari, contracte de achiziție, furnizori, rambursări.

Nr. 29, 18-24 octombrie 2016


30 milioane euro pentru Programul „Diaspora Start-up”

Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Ministerul Fondurilor Europene, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, au deschis apelul pentru Programul „Diaspora Start-up”, cu o alocare de 30 milioane euro din Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020. Schema de antreprenoriat își propune să creeze oportunități de reîntoarcere în România pentru cetățenii stabiliți în străinătate și să valorifice abilitățile dobândite de aceștia (antreprenoriale și/sau profesionale), prin deschiderea unei afaceri în țară.

Nr. 29, 18-24 octombrie 2016


Din nou despre infrastructura de transport

Revista presei economice

În Ziarul Financiar din 14 octombrie a.c., Adelina Mihai conturează câteva răspunsuri la întrebarea „De ce a construit România doar 368 de kilometri de drumuri noi din fondurile europene, iar Polonia de 5 ori mai mult?”. În mod deosebit, este de reținut explicația dată de Dragoș Jaliu, partener în cadrul Structural Consul­ting Group.

Nr. 29, 18-24 octombrie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.