Cuvinte cheie » fonduri

Întreprinderile sociale vor putea obține, până la sfârșitul acestui an, atestatul care le va oferi posibilitatea de a accesa fonduri europene

Fonduri europene

Până la sfârșitul acestui an, întreprinderile care activează în economia socială vor putea obține, de la agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă, un atestat prin care li se recunoaște statutul de actor al economiei sociale și le oferă, în același timp, posibilitatea de a accesa fonduri europene pentru dezvoltare, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 (POCU), informează Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV).

Nr. 24, 13-19 septembrie 2016


Consumatorii pot solicita online denumirea fondului de pensii private la care sunt alocați

Direct de la sursă

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a lansat o aplicație, disponibilă pe asfromania.ro, prin intermediul căreia participanții în cadrul fondurilor de pensii administrate privat Pilonul II pot afla, în termen de maximum 10 zile, denumirea fondului la care sunt alocați. „Noul instrument oferă un plus de transparență și scurtează timpul de soluționare a acestui tip de solicitări, întregul proces fiind gestionat online. Aplicația poate fi accesată, în condiții de deplină siguranță, atât de pe dispozitive desktop, cât și de pe dispozitive mobile”, se arată într-un comunicat al ASF.

Nr. 22-23, 30 aug. - 12 sep. 2016


MFE: 70,83 milioane de euro, prin POIM, pentru rețele moderne de distribuție a energiei electrice

Fonduri europene

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a lansat, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), apelurile de proiecte pentru finanțarea obiectivelor de investiții ce vizează crearea condițiilor tehnice necesare preluării energiei electrice produse din surse regenerabile de energie (20,96 milioane de euro), implementarea de sisteme de monitorizare a consumului de energie la nivel industrial (11,75 milioane de euro) și instalarea de contoare inteligente la nivelul locuințelor (38,12 milioane de euro).

Nr. 22-23, 30 aug. - 12 sep. 2016


AFIR: Precizări legate de modalitatea de retragere a cererilor și deciziilor de finanțare depuse pentru solicitarea de fonduri nerambursabile acordate prin PNDR 2020

Fonduri europene

Retragerea cererii de finanțare prin PNDR 2020 care a fost depusă online pe portalul oficial al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – AFIR se poate face la cerere de solicitant, indiferent de stadiul verificărilor procedurale în care se află proiectul, până la momentul semnării contractului de finanțare cu AFIR, informează agenția.

Nr. 22-23, 30 aug. - 12 sep. 2016


MFE: Grupuri Tehnice de Lucru pentru etapa de preconsultare / consultare a ghidurilor solicitantului pentru POCU

Fonduri europene

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a anunțat constituirea de Grupuri Tehnice de Lucru (GTL) pentru etapa de preconsultare/consultare a ghidurilor solicitantului – condiții specifice aferente axelor prioritare 1-6 ale Programului Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020. Din GTL fac parte ministere de resort, membri ai Comitetului de monitorizare a POCU și specialiști invitați. Contribuția acestora la lucrările GTL este neremunerată.

Nr. 20-21, 16-29 august 2016


Noi reglementări privind selecția și verificarea contestațiilor la proiectele pentru PNDR 2020

Fonduri europene

Regulamentul de organizare și funcționare (ROF) a procesului de selecție și a procesului de verificare a contestațiilor pentru proiectele aferente măsurilor din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020) a fost modificat de Autoritatea de Management pentru PNDR, împreună cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

Nr. 20-21, 16-29 august 2016


20 de milioane de euro pentru sprijinirea întreprinderilor de economie socială

Fonduri europene

Întreprinderile de economie socială – care, prin activitatea lor, contribuie la rezolvarea unor probleme sociale sau ale unei comunități – pot primi un sprijin financiar între 50.000 și 100.000 euro, din fonduri europene, a anunțat ministerul de resort. Pentru acest lucru, Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a lansat recent în consultare publică linia de finanțare „Solidar”, cu o alocare de 20 de milioane de euro din Programul Operațional Capital Uman (POCU).

Nr. 18-19, 2-15 august 2016


EaSI: Acces facil la finanțare pentru microîntreprinderi

Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Fondul European de Investiții și Libra Internet Bank au semnat un acord de garantare în cadrul Programului european pentru ocuparea forței de muncă și inovare socială (EaSI), cu fonduri de la Uniunea Europeană. Prin acest parteneriat, Libra Internet Bank va acorda microîntreprinderilor împrumuturi în valoare totală de 22 de milioane de euro. Programul EaSI va permite băncii să ofere șanse mai mari de acces la finanțare pentru microîntreprinderi, atât pentru investiții, cât și pentru susținerea activității curente.

Nr. 16-17, 19 iulie - 1 august 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.