Cuvinte cheie » ima

BIMARCONT – Premiul special al anului 2016 în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Brăila

BIMARCONT – Premiul special al anului 2016 în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Brăila

Cariere. Drumul spre performanță

SC BIMARCONT SRL este o firmă de contabilitate cu sediul în Brăila înființată în anul 2008, care, în calitatea sa de furnizor de servicii de contabilitate, are ca scop principal oferirea de soluții personalizate, avantajoase, care să vină în ajutorul agenților economici. Interpretarea legislației în vigoare și consultanța adaptată situațiilor în care se află fiecare agent economic în parte vin în ajutorul clienților săi, oferindu-le acestora posibilitatea de a economisi timp și resurse financiare și de a se concentra în primul rând asupra obiectivelor proprii.

Nr. 32, 8-14 noiembrie 2016


Legea privind venitul minim de incluziune

Legea privind venitul minim de incluziune

Curier legislativ

Legea nr. 196/2016, care reglementează venitul minim de incluziune, beneficiu de asistență socială acordat familiilor și persoanelor singure aflate în situație de dificultate, în scopul prevenirii și combaterii sărăciei și riscului de excluziune socială, a fost promulgată de președintele României, Klaus Iohannis, și publicată în Monitorul Oficial. Actul normativ intră în vigoare de la 1 aprilie 2018.

Nr. 32, 8-14 noiembrie 2016


Studiu EY: România pierde din atractivitatea pentru investiții în proiecte de energie regenerabilă

Sub lupa actualității

Potrivit Raportului bianual EY Renewable energy country attractiveness index (RECAI), România a coborât de pe locul 34 pe care l-a ocupat anul trecut și a ieșit din top 40 țări atractive pentru proiecte de energie regenerabilă.

7 noiembrie 2016


O nouă procedură pentru stabilirea prețului la medicamente

O nouă procedură pentru stabilirea prețului la medicamente

Direct de la sursă

Executivul a adoptat Hotărârea privind aprobarea Metodologiei privind modul de calcul și procedura de avizare și aprobare a prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizație de punere pe piață în România. Potrivit reprezentanților Guvernului, actul normativ aduce mai multă stabilitate și predictibilitate cadrului legislativ și economic în privința medicamentelor eliberate pe bază de reteță.

Nr. 31, 1-7 noiembrie 2016


„Spot publicitar”

La început a fost cuvântul...

Teodor Brateș

Într-o perioadă în care tema plagiatului este la ordinea zilei, folosirea ghilimelelor devine nu numai obligatorie atunci când se recurge la citate, ci și strict necesară pentru delimitarea de erorile de exprimare, unele cu o asemenea frecvență, încât până și oamenii instruiți comit păcatul de a le repeta din pricina automatismelor verbale greu de evitat.

Nr. 31, 1-7 noiembrie 2016


Puterea obişnuinţei

Puterea obișnuinței

La început a fost cuvântul...

Teodor Brateș

Examinarea unor formule folosite frecvent, mai ales în corespondența oficială (de serviciu), ne arată că anumite greșeli de exprimare se perpetuează în virtutea a ceea ce numim „puterea obișnuinței”. De exemplu, în loc de a se zice „ca urmare a faptului…”, mult mai des se recurge la „urmare a faptului…”. Sintagma nu este rezultanta nevoii firești de a te exprima cât mai concis, ci a nerespectării spiritului limbii române.

Nr. 30, 25-31 octombrie 2016


APIA plătește din această săptămână avansul pentru subvențiile din agricultură

Sub lupa actualității

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va demara, din această săptămână, plata avansului aferent subvențiilor pentru suprafațe agricole, precum și pentru creșterea animalelor, a declarat astăzi directorul general adjunct al APIA, Paul Eduard Kmen.

17 octombrie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.