Cuvinte cheie » impozit

Filiala CECCAR Vâlcea: masă rotundă cu specialiști ai Administrației Județene a Finanțelor Publice

Filiala CECCAR Vâlcea: masă rotundă cu specialiști ai Administrației Județene a Finanțelor Publice

Agenda CECCAR

Filiala CECCAR Vâlcea a organizat, la 16 iunie, o masă rotundă la care au participat specialiști ai AJFP Vâlcea și membri ai filialei, experți contabili, contabili autorizați, precum și stagiari. Întâlnirea a avut loc la sediul instituției publice amintite, invitați din partea autorității fiscale fiind Mihai Octavian – șef compartiment servicii contribuabili, Anda Predescu și Grațiela Ciolpan – consilieri superiori Biroul informații fiscale, respectiv Biroul asistență contribuabili.

Nr. 14-15, 5-18 iulie 2016


O lege în sprijinul IMM-urilor din turism

O lege în sprijinul IMM-urilor din turism

Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Camera Deputaților a adoptat, la finalul primei sesiuni din acest an, o inițiativă legislativă care reglementează impozitul specific pentru firmele care desfășoară activități în domeniul hotelier, restaurante, baruri și care oferă facilități de cazare pentru vacanțe. Inițiativa legislativă are ca obiect de reglementare asigurarea cadrului legal privind stabilirea unei noi modalități de impozitare aplicată contribuabililor din sectorul turistic, hotelier, restaurante și alimentație publică, în scopul stimulării investițiilor și eliminării concurenței neloiale.

Nr. 14-15, 5-18 iulie 2016


Herlan & Associates – Premiul special al anului 2015 în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Sibiu

Herlan & Associates – Premiul special al anului 2015 în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Sibiu

Cariere. Drumul spre performanță

Societatea Herlan & Associates SRL a fost înființată în anul 2005, iar în anii următori și-a extins constant activitatea, oferind, pentru un număr tot mai mare de clienți, servicii în domeniile contabilitate, fiscalitate și consultanță antreprenorială, atât în Sibiu, cât și în alte orașe din Transilvania. Biroul Herlan & Associates dispune de resurse de personal pentru prelucrarea de proiecte de diferite dimensiuni, precum și de experiență privind standardele naționale și internaționale de contabilitate, privind legislația UE și diferite sisteme de contabilitate și controlling.

Nr. 14-15, 5-18 iulie 2016


Centrul de Excelență în Business și Economie, Satu Mare: Impozite directe aplicabile în anul 2016

Centrul de Excelență în Business și Economie, Satu Mare: Impozite directe aplicabile în anul 2016

Agenda CECCAR

Membrii Filialei CECCAR Satu Mare au participat, în 4 iunie, la seminarul de fiscalitate cu tema Impozite directe în anul 2016, organizat de Centrul de Excelență în Business și Economie Satu Mare și desfășurat în sala de conferințe a AJFP. La acțiune au luat parte și directori economici ai societăților comerciale de la nivelul județului.

Nr. 12, 14-20 iunie 2016


Centrul de Excelență în Business și Economie în perioada 1-7 iunie

Centrul de Excelență în Business și Economie în perioada 1-7 iunie

Dezvoltare personală

În perioada 1-7 iunie, la nivel teritorial sunt programate să se desfășoare o serie de seminare prin Centrul de Excelență în Business și Economie, în cadrul cărora specialiștii vă vor ajuta să aflați noutățile din domeniu și să eliminați neclaritățile existente. Seminarele sunt adresate atât membrilor CECCAR, cât și specialiștilor din alte domenii.

Nr. 10, 31 mai - 6 iunie 2016


Ghișeul.ro: 250.000 de plăți efectuate în intervalul 2011-2016

Sub lupa actualității

Aproape 250 de primării s-au înregistrat în Sistemul Național Electronic de Plată Online – Ghișeul.ro, în perioada 2011-2016, iar până în prezent au fost efectuate 250.000 de plăți, în sumă de peste 70 de milioane de lei, potrivit datelor prezentate astăzi, într-o conferință de specialitate dedicată împlinirii a cinci ani de când a fost lansată platforma de plăți online.

30 mai 2016


Întâlnire de lucru cu reprezentanții Direcției Fiscale, la Brașov

Întâlnire de lucru cu reprezentanții Direcției Fiscale, la Brașov

Agenda CECCAR

La CECCAR Brașov a avut loc, în 18 mai, o întâlnire de lucru cu reprezentanți ai Direcției Fiscale Brașov, fiind dezbătute Impozitele și taxele locale în lumina noului Cod fiscal și a noului Cod de procedură fiscală. Au răspuns întrebărilor adresate de membri reprezentanții Direcției Fiscale Brașov: Marian Voinescu – director executiv, Anca Chelariu – șef serviciu Stabilire Impozite, Taxe și Alte Venituri Persoane Fizice, și Lucian Dobre – inspector Direcția Fiscală Brașov.

Nr. 9, 24-30 mai 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.