Cuvinte cheie » investitii

22 milioane de euro garantate de Fondul European de Investiții, puse la dispoziția microîntreprinderilor

Sub lupa actualității

Fondul European de Investiții și Libra Internet Bank au semnat astăzi un acord de garantare în cadrul Programului european pentru ocuparea forței de muncă și inovare socială (EaSI), cu fonduri de la Uniunea Europeană. Prin acest parteneriat, Libra Internet Bank va acorda microîntreprinderilor împrumuturi în valoare totală de 22 milioane euro.

6 iulie 2016


Demersuri la nivel european pentru stimularea IMM-urilor din sectoarele culturale și creative

Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Comisia Europeană (CE) și Fondul European de Investiții (FEI) au lansat, săptămâna trecută, o garanție în valoare de 121 milioane euro pentru a sprijini IMM-urile din sectoarele culturale și creative prin intermediul instituțiilor financiare. Se așteaptă ca această schemă să genereze în următorii șase ani împrumuturi bancare în valoare de peste 600 milioane euro.

Nr. 14-15, 5-18 iulie 2016


AFIR actualizează constant Baza de Date cu prețuri de referință

Sub lupa actualității

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) actualizează în mod constant Baza de Date cu Prețuri de Referință (BDPR) pentru mașini, utilaje și echipamente specializate și o completează cu noi elemente pentru a veni în sprijinul tuturor celor care folosesc acest instrument de lucru, a anunțat astăzi agenția.

16 iunie 2016


Investițiile străine directe, 887 milioane euro în primele patru luni

Sub lupa actualității

Investițiile străine directe au crescut cu 112 milioane de euro în luna aprilie, ajungând la 887 de milioane de euro, însă nivelul lor consemnat după primele patru luni din anul în curs este cu 23,8% mai mic decât valoarea înregistrată în aceeași perioadă din 2015, respectiv 1,164 miliarde de euro, reiese din datele publicate astăzi de Banca Națională a României (BNR).

13 iunie 2016


Deloitte România: investițiile în cercetare și dezvoltare pot fi impulsionate de stat

Sub lupa actualității

O susținere mai mare din partea autorităților sub forma unor ajutoare sau facilități fiscale ar putea duce la creșterea investițiilor în cercetare și dezvoltare (C&D), potrivit celei de-a V-a ediții a raportului Deloitte CE Research & Development Survey.

3 iunie 2016


AFIR suspendă evaluarea pentru proiectele de investiții în infrastructura agricolă și rutieră

Sub lupa actualității

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat astăzi că a fost suspendat procesul de evaluare a proiectelor depuse pentru finanțare prin PNDR pentru Submăsurile 4.3a – Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice – componenta de infrastructura de acces agricolă și 7.2 Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică – componenta de infrastructura rutieră.

31 mai 2016


O nouă sesiune de ajutor de stat

Direct de la sursă

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a anunțat o nouă sesiune de înregistrare a Cererilor de acord pentru finanțare în baza H.G. nr.807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie, cu modificările și completările ulterioare, care se va desfășura în perioada 11 iulie – 22 august 2016. Bugetul sesiunii este de 638 milioane lei, mai mare cu aproximativ 50% decât cel alocat sesiunii anterioare.

Nr. 10, 31 mai - 6 iunie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.