Cuvinte cheie » pe

Programul Interreg Europe: 13 mai, termen-limită pentru al doilea apel de proiecte

Programul Interreg Europe: 13 mai, termen-limită pentru al doilea apel de proiecte

Fonduri europene

A fost deschis al doilea apel de proiecte pentru Programul Interreg Europe, dedicat îmbunătățirii politicilor publice existente la nivel local, regional sau național, iar termenul-limită pentru depunerea aplicațiilor este 13 mai 2016. Pot depune proiecte autoritățile publice naționale sau locale, organismele de drept public și organismele private nonprofit: agenții, institute de cercetare, organizații specializate în politici publice.

Nr. 3, 12-18 aprilie 2016


Peste 2.300 de participanţi la cursurile ANOFM, în primele două luni ale anului

Peste 2.300 de participanți la cursurile ANOFM, în primele două luni ale anului

Dezvoltare personală

În primele două luni ale acestui an, 2.368 de persoane au participat la programele de formare profesională organizate prin intermediul centrelor regionale de formare profesională a adulților ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), al centrelor proprii din cadrul agențiilor teritoriale, dar și prin intermediul furnizorilor de formare autorizați, precizează reprezentanții agenției.

Nr. 3, 12-18 aprilie 2016


Dincolo de Guinness Book

Dincolo de Guinness Book

Eveniment

Alexandra Rizea

Atingerea oricărei cote superioare celor înscrise în Cartea Recordurilor (Guinness Book) reprezintă un eveniment în sine. Este adevărat, multe recorduri vizează domenii care, în cel mai elegant mod, pot fi numite drept ciudățenii. Când, însă, doborârea unor recorduri privește domenii vitale, putem considera că avem de-a face cu super-evenimente.

Nr. 3, 12-18 aprilie 2016


Etapele de implementare a instrumentelor financiare pentru IMM în cadrul programelor finanțate din fonduri ESI pentru 2014-2020

Etapele de implementare a instrumentelor financiare pentru IMM în cadrul programelor finanțate din fonduri ESI pentru 2014-2020

Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Alexandra Rizea

Guvernul a aprobat, printr-un memorandum, rezultatele evaluării ex-ante a instrumentelor financiare destinate întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) utilizate ca instrumente de implementare în cadrul programelor operaționale finanțate din Fondurile Europene Structurale și de Investiții (fonduri ESI) pentru perioada 2014-2020, și anume Programul Operațional Competitivitate (POC), Programul Operațional Capital Uman (POCU), respectiv Programul Operațional Regional (POR).

Nr. 3, 12-18 aprilie 2016


Studiul EY şi Impact Hub: Lipsa mentorilor și a unei educații relevante în domeniul financiar, de management, marketing și vânzări – obstacole în dezvoltarea antreprenorială

Studiul EY și Impact Hub: Lipsa mentorilor și a unei educații relevante în domeniul financiar, de management, marketing și vânzări – obstacole în dezvoltarea antreprenorială

Dezvoltare personală

Alexandra Rizea

64% dintre antreprenorii aflați la început de drum merg la cel puțin un eveniment de networking pe săptămână, relevă rezultatele unui studiu realizat de EY și Impact Hub, Barometrul afacerilor de tip startup din România – 2016, ceea ce atestă faptul că, fie că este vorba despre construirea de parteneriate de business, de vânzări și marketing, fie de identificarea de furnizori de servicii pentru startup sau de mentori, dezvoltarea de relații de business este considerată vitală pentru creșterea afacerii.

Nr. 3, 12-18 aprilie 2016


Educația antreprenorială și rolul PMM-ului în performanța afacerii

Educația antreprenorială și rolul PMM-ului în performanța afacerii

Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Doina Leuștean

Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, termenul antreprenor este de origine franceză (entrepreneur) și semnifică persoana care conduce o antrepriză, adică o întreprindere care execută lucrări industriale, comerciale, de construcții etc. Într-un sens mai larg, întreprinzătorul este o per­soană care dovedește spirit de acțiune, respectiv ini­țiativă. Acesta poate fi persoană fizică autori­zată sau persoană juridică având sarcina în­ființării, gestionării, organizării și conducerii unei afa­ceri, la care participă cu capitalul său și/sau cu ca­pital atras.

Nr. 4, 19-25 aprilie 2016


Soluția europeană la simplificarea raportării financiare pentru IMM-uri

Soluția europeană la simplificarea raportării financiare pentru IMM-uri

Expertiza și auditul afacerilor

Anca Mihaela Popa

Necesitatea simplificării raportării financiare pentru IMM-uri s-a simțit și în cadrul Uniunii Europene, care a încercat să găsească soluția adecvată pentru nevoile acestor tipuri de întreprinderi. Analizând cele două directive aflate la baza contabilității europene (Directiva a IV-a și Directiva a VII-a), Comisia Europeană a ajuns la concluzia că acestea trebuie actualizate pentru a fi în concordanță cu necesitățile prezente ale utilizatorilor situațiilor financiare.

Nr. 3, 12-18 aprilie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.