Cuvinte cheie » por

Benzile unice pentru mijloacele de transport în comun în Capitală vor fi lansate în această primăvară

Sub lupa actualității

Benzile unice pentru mijloacele de transport în comun vor fi lansate primăvara aceasta, a anunțat, astăzi, primarul Capitalei, Gabriela Firea, care a precizat că pentru început acestea vor fi marcate doar orizontal, „din vopsea”, urmând ca mai târziu să fie instalați și stâlpi.

8 martie 2017


Numărul pasagerilor de pe aeroporturile din România a crescut cu 23% anul trecut

Sub lupa actualității

Numărul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile din România a crescut anul trecut cu 23,5%, până la 16,39 milioane, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

7 martie 2017


România și Serbia vor colabora pentru construcția autostrăzii Timișoara-Pančevo

Direct de la sursă

România și Serbia vor colabora pentru punerea în aplicare a studiului de fezabilitate privind planificarea și proiectarea unui nou drum rutier de mare viteză între Timișoara și Pančevo. În acest sens, Guvernul a aprobat un Memorandum privind negocierea și semnarea unui Protocol de cooperare între Guvernul României și Guvernul Republicii Serbia.

Nr. 8, 7-13 martie 2017


Metodologia pentru scrisorile de intenție în vederea accesării fondurilor disponibile în cadrul Axei Prioritare 1 a Programului Operațional Regional 2014-2020

Metodologia pentru scrisorile de intenție în vederea accesării fondurilor disponibile în cadrul Axei Prioritare 1 a Programului Operațional Regional 2014-2020

Fonduri europene

Agențiile pentru Dezvoltare Regională, în calitate de Organisme Intermediare (OI) pentru implementarea Axei Prioritare 1 a POR 2014-2020, au lansat metodologia pentru scrisoarea de intenție, în vederea identificării expresiilor de interes din partea potențialilor beneficiari, respectiv entitățile de inovare și transfer tehnologic și parcurile științifice și tehnologice, care intenționează să aplice pentru finanțare în cadrul programului.

Nr. 8, 7-13 martie 2017


Studiu Mastercard: Inteligența artificială, realitatea virtuală și dispozitivele portabile captează atenția social media pe plan mondial

Conectarea la era digitală

Cel de-al 5-lea studiu anual Mastercard despre plățile digitale evidențiază interesul tot mai crescut al consumatorilor pentru tehnologiile de ultimă oră în domeniul plăților. Analiza relevă că portofelele digitale continuă să fie în topul discuțiilor despre plăți într-un ritm copleșitor (75%), în timp ce subiectele legate de realitatea virtuală contribuie cel mai mult la un sentiment pozitiv (92%), deoarece consumatorii își imaginează că vor putea finaliza în viitor tranzacții cu o simplă încuviințare din cap.

Nr. 8, 7-13 martie 2017


Documente de lucru ale ECGI din seriile Finanțe și Drept

Direct de la sursă

În cadrul parteneriatului cu Rețeaua pentru Cercetare în Științe Sociale (SSRN), Institutul European pentru Guvernanța Corporativă (ECGI) publică documente de lucru din seriile Finanțe și Drept, principalul obiectiv al acestora fiind de a promova lucrări de cercetare pe teme conexe guvernanței corporative, ai căror autori sau coautori sunt membri ai grupului de cercetare al ECGI.

Nr. 8, 7-13 martie 2017


Ministerul Energiei dă undă verde gazoductului BRUA, care ar trebui finalizat în 2019

Sub lupa actualității

Ministerul Energiei a anunțat că a emis autorizația de construire pentru gazoductul BRUA, un nou coridor european de transport al gazelor naturale care va interconecta Bulgaria, România, Ungaria și Austria. Ministrul Energiei, Toma Petcu, susține că proiectul era în blocaj și exista riscul întârzierii lucrărilor, dar și posibilitatea de a pierde finanțarea europenă de aproape 180 milioane euro.

3 martie 2017



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.