Cuvinte cheie » rof

CE stimulează mobilitatea tineretului în Europa

Direct de la sursă

Comisia Europeană (CE) a prezentat o inițiativă în cadrul programului Erasmus+ care sprijină în continuare dobândirea de competențe și mobilitatea tinerilor europeni. Denumită Move2Learn, Learn2Move, inițiativa va permite ca cel puțin 5.000 de cetățeni tineri să călătorească în altă țară din UE într-o manieră durabilă – individual sau împreună cu colegii de clasă.

Nr. 12, 4-10 aprilie 2017


CECCAR Mehedinți: Expertiza contabilă – trecut, prezent și viitor

Agenda CECCAR

Filiala Mehedinți a organizat, în luna martie, masa rotundă cu tema Expertiza contabilă – trecut, prezent și viitor, la care au fost invitați beneficiarii lucrărilor de expertiză contabilă judiciară întocmite de profesioniștii contabili. Au participat la reuniune oficiali ai Tribunalului Mehedinți, Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, respectiv Judecătoria amintită, Inspectoratului de Poliție Județean, Oficiului Registrului Comerțului, precum și reprezentanți ai Baroului de Avocați Mehedinți.

Nr. 12, 4-10 aprilie 2017


A fost modificată Legea pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat

Curier legislativ

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, săptămâna trecută, actul normativ care modifică Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Textul legislativ, în forma dată spre promulgare, aduce modificări și completări Legii nr. 51/1995, dintre care amintim prevederea potrivit căreia sunt exceptate de la măsura ridicării de înscrisuri și de la măsura confiscării înscrisurile care conțin comunicări între avocat și clientul său, precum și înscrisurile care conțin consemnări efectuate de avocat cu privire la aspecte referitoare la apărarea unui client.

Nr. 11, 28 martie - 3 aprilie 2017


Legătura dintre teorie și practică este valorizată de învățarea continuă și responsabilitatea profesională

Legătura dintre teorie și practică este valorizată de învățarea continuă și responsabilitatea profesională

Cariere. Drumul spre performanță

Alexandra Rizea

Interviu cu Ion Buiculescu, vicepreședinte al Filialei CECCAR Olt: „Îmi face o mare plăcere să evoc primul pas, respectiv cel în care am devenit elev la Liceul Agricol Drăgășani, secția Contabilitate. Parcurgerea cursurilor mi-a permis să pun bazele pregătirii mele profesionale, perioada respectivă lăsându-mi amintiri dintre cele mai frumoase. Trebuie să precizez că am avut profesori care s-au dăruit pentru a ne instrui, pentru a ne pregăti, inclusiv din punct de vedere etic, pentru profesia căreia ne-am devotat, la rândul nostru.”

Nr. 11, 28 martie - 3 aprilie 2017


Investigarea percepției profesioniștilor contabili cu privire la participarea auditorului la procesul de inventariere a stocurilor în cadrul misiunilor de audit

Expertiza și auditul afacerilor

Ovidiu-Constantin Bunget, Anca Ioana Brîndușe

Creșterea semnifica­tivă a fiabilității informației economice, care este foarte impor­tantă în procesul deci­zional, poate fi considerată principala contribuție a activităților de audit. Pentru a reda o imagine fidelă a poziției financiare a companiilor trebuie să existe o armonie perfectă între valorile înregistrate și cele fizice. Această simetrie poate fi realizată și verificată prin numărarea fizică efectuată de societăți.

Nr. 11, 28 martie - 3 aprilie 2017


România, țara europeană cu cele mai multe răspunsuri la chestionarul IFAC despre provocările și oportunitățile PMM-urilor și IMM-urilor la nivel global

Direct de la sursă

Contribuția profesiei contabile din România a avut o importanță deosebită pentru determinarea provocărilor și oportunităților specifice cu care se întâlnesc PMM-urile și IMM-urile la nivel global, datorită numărului foarte mare de răspunsuri completate de profesioniștii noștri în chestionarul anual realizat de IFAC (Federația Internațională a Contabililor).

Nr. 11, 28 martie - 3 aprilie 2017


Învățarea continuă – condiție esențială a succesului în profesie

Învățarea continuă – condiție esențială a succesului în profesie

Cariere. Drumul spre performanță

Alexandra Rizea

Interviu cu Mirela Lupu, membru al Filialei CECCAR Vrancea: „Sunt absolventă a Liceului Economic din Focșani și mi-am continuat studiile economice prin învățământul la distanță, la Facultatea de Științe Economice Galați. Din necesitatea de a-mi plăti studiile m-am angajat încă de la vârsta de 19 ani. Am știut totdeauna că voi reuși prin forțele proprii să îmi construiesc o carieră pe piața serviciilor contabile.”

Nr. 10, 21-27 martie 2017


CECCAR București: Noii membri ai filialei au depus jurământul

CECCAR București: Noii membri ai filialei au depus jurământul

Agenda CECCAR

Într-o atmosferă specifică unui eveniment de o asemenea importanță, absolvenții din Capitală ai examenului de aptitudini organizat de CECCAR în noiembrie 2016 au depus jurământul profesional marți, 14 martie a.c., în cadrul ceremoniei organizate de Filiala CECCAR București, întrând astfel ...

Nr. 10, 21-27 martie 2017



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.