Cuvinte cheie » rof

România, printre țările afectate de un nou val de atacuri cibernetice în industrie

În pregătirea celui de-al XXI-lea Congres al profesiei contabile

Așa cum am procedat în numerele precedente, aducem la cunoștința cititorilor noi date referitoare la evoluțiile înregistrate în plan național și internațional în domeniul tehnologiilor de vârf, domeniu care – cum se știe – se va afla și în centrul atenției la apropiatul Congres al Profesiei Contabile. Astfel, potrivit unui comunicat de presă al Kaspersky Lab, România se află printre țările afectate de un nou val de atacuri cibernetice împotriva domeniului industrial.

Nr. 22-23, 30 aug. - 12 sep. 2016


Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (XVI)

2016 - 95 de ani de existență a CECCAR

În demersul nostru retrospectiv am inclus, până acum, patru perioade distincte: precursorii și pionierii profesiei contabile până la realizarea Marii Uniri; anii interbelici; regimurile totalitare, cu accent pe cel comunist; procesele și fenomenele postdecembriste. Am ajuns, astfel, în lunile și anii imediat următori primului Congres al Profesiei Contabile, desfășurat în 1994. Punctul de pornire spre tranziția la economia de piață a avut și are, în continuare, semnificații deosebite echivalente cu ceea ce îndeobște numim punerea de temelii solide unui edificiu menit să dăinuie.

Nr. 20-21, 16-29 august 2016


Olimpiada de la Rio: meditații despre valoarea adăugată

Eveniment

Alexandra Rizea

Între atâtea controverse pe cele mai diverse teme, definirea Olimpiadei de la Rio drept un eveniment planetar nu provoacă nicio obiecție. Dincolo, însă, de respectiva definiție, în ceea ce privește prestația delegației României, controversele nu numai că au început chiar din primele zile ale marii competiții internaționale, ci continuă, se amplifică, se acutizează.

Nr. 20-21, 16-29 august 2016


Studiu PwC: Revoluția industrială digitală implică investiții la nivel global de peste 900 de miliarde de dolari pe an până în anul 2020

În pregătirea celui de-al XXI-lea Congres al profesiei contabile

Alexandra Rizea

Rezultatele studiului global PwC Industry 4.0: Building the digital enterprise, în cadrul căruia au fost chestionate peste 2.000 de companii din nouă sectoare industriale din 26 de țări, relevă că toate domeniile de activitate trec printr-o a patra revoluție industrială, numită „Industria 4.0”. Tranziția către această nouă realitate industrială digitală este în plină desfășurare peste tot în lume: aproximativ o treime dintre companii își evaluează deja nivelul digitalizării ca fiind unul ridicat, iar acest nivel este așteptat să crească în medie de la 33% la 72% în următorii cinci ani.

Nr. 20-21, 16-29 august 2016


România 2020: tehnologii de comunicații ultraperformante, prețuri tot mai competitive

În pregătirea celui de-al XXI-lea Congres al profesiei contabile

În continuarea preocupărilor publicației noastre, în contextul pregătirilor pentru apropiatul Congres al Profesiei Contabile, privind evoluțiile în domeniul promovării cerințelor erei digitale, aducem la cunoștința tuturor celor interesați că Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a adoptat Strategia ANCOM pentru comunicațiile digitale 2020, document ce conține analiza-diagnostic a situației actuale în sectorul comunicațiilor din România, precum și tendințele de viitor, pe baza cărora instituția a formulat prioritățile strategice și principalele direcții de acțiune pentru următorii cinci ani de administrare și reglementare a pieței telecom.

Nr. 20-21, 16-29 august 2016


Prima rectificare bugetară din acest an – priorități: sănătatea, educația și drepturile sociale

Direct de la sursă

Guvernul a aprobat prima rectificare a bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale pe anul 2016, prioritățile fiind sănătatea, educația și drepturile sociale. Prin rectificarea bugetară se asigură finanțarea necesară proiectelor și politicilor publice promovate de Guvern, precum și pentru punerea în aplicare a măsurilor decise de Parlament, un efort bugetar cumulat de peste 3 miliarde de lei, resurse asigurate cu menținerea deficitului bugetar la parametri asumați în bugetul de stat pentru 2016: 2,8% din PIB în termeni cash și 2,9% din PIB pe metodologia ESA.

Nr. 20-21, 16-29 august 2016


Cadru fertil pentru dezbateri profesionale de înaltă calitate

În pregătirea celui de-al XXI-lea Congres al profesiei contabile

Ediția a XXI-a a Congresului Profesiei Contabile din România are în vedere o problematică de actualitate care scoate în evidență preocupările profesioniștilor contabili în căutarea de soluții aplicabile pentru consolidarea profesiei contabile. Având în vedere că succesul unei companii se bazează pe capacitatea acesteia de a asigura securitatea datelor, de a acționa în baza informațiilor colectate și de a livra servicii care iau în calcul toate aceste date, digitalizarea este una dintre cele mai importante tendințe ale zilelor noastre.

Nr. 14-15, 5-18 iulie 2016


„Acționăm pentru imprimarea unui curs pozitiv în activitatea clienților noștri, pentru implicarea civică a profesioniștilor contabili”

Cariere. Drumul spre performanță

Alexandra Rizea

Interviu cu ec. Mihaela Azap, președintele Filialei CECCAR Caraș-Severin: „Când vorbim despre profesionalism, este greu să localizăm în timp și spațiu, mai ales împrejurările în care a evoluat fiecare dintre noi. Avem o profesie a cărei exercitare presupune o muncă neîntreruptă pentru autoperfecționare, atât în ceea ce privește practica, cât și lărgirea și aprofundarea continuă a cunoștințelor în domeniu.”

Nr. 18-19, 2-15 august 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.