Cuvinte cheie » standard

S&P retrogradează ratingul Uniunii Europene după Brexit

Lumea în care trăim

Agenția Standard and Poor's (S&P) a retrogradat săptămâna trecută cu o treaptă la AA ratingul aferent datoriei pe termen lung a Uniunii Europene, explicând decizia prin incertitudinile din jurul blocului după votul britanic în favoarea ieșirii din UE, informează Reuters și AFP, preluate de Agerpres. „După decizia alegătorilor britanici de a părăsi UE în urma referendumului din 23 iunie, ne-am reevaluat analiza asupra coeziunii în interiorul UE, pe care o considerăm acum mai degrabă ca un factor neutru decât pozitiv în notație”, a declarat agenția într-un comunicat.

Nr. 14-15, 5-18 iulie 2016


Curs: Înțelegerea și aplicarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS), la București

Curs: Înțelegerea și aplicarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS), la București

Dezvoltare personală

Filiala CECCAR București organizează, în perioada 27-28 iunie a.c., cursul Înțelegerea și aplicarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS), inclus în Programul Național de Dezvoltare Profesională Continuă. Cursul are ca scop actualizarea cunoștințelor membrilor în domeniul contabilității internaționale, prin exemplificarea diferitelor spețe întâlnite în practică.

Nr. 13, 21 iunie - 4 iulie 2016


13 iunie 2016, Bruxelles: Ședința Grupei de lucru Bănci

13 iunie 2016, Bruxelles: Ședința Grupei de lucru Bănci

Agenda CECCAR

În data de 13 iunie 2016, membrii Grupei de lucru Bănci din cadrul Federației Experților Contabili Europeni (FEE) au participat la o ședință de lucru ce a avut loc la sediul FEE din Bruxelles. La această reuniune de lucru, CECCAR a fost reprezentat de specialistul său în domeniul bancar, membru al structurii de lucru FEE.

Nr. 12, 14-20 iunie 2016


Filiala CECCAR Brăila: întâlnire profesională pe tema ținerii contabilității conform Standardului profesional nr. 21

Filiala CECCAR Brăila: întâlnire profesională pe tema ținerii contabilității conform Standardului profesional nr. 21

Agenda CECCAR

Profesioniști contabili, membri ai Filialei CECCAR Brăila, au dezbătut, în 30 mai, la sediul filialei, aspecte cu privire la completarea dosarului de lucru, având la bază modele practice, conform Standardului profesional nr. 21 – Misiunea de ținere a contabilității. Întâlnirea profesională a fost moderată de auditorul de calitate, Gheorghe Nisipeanu, și de directorul executiv al CECCAR Brăila, Carmen Tamași Klaus.

Nr. 11, 7-13 iunie 2016


Standard & Poor's a reconfirmat ratingul de țară al României

Sub lupa actualității

Agenția de rating Standard & Poor's a reconfirmat rating-ul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung în valută, respectiv în moneda locală, cu perspectivă stabilă, a anunțat astăzi Ministerul Finanțelor Publice (MFP).

11 aprilie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.