Timpul de decontare a tranzacțiilor cu obligațiuni și acțiuni în UE va fi redus la o zi
Telex » Știri
astăzi, 9:49
Uniunea Europeană a aprobat definitiv luni reducerea, de la două zile la una, a perioadei maxime de decontare pentru tranzacțiile cu obligațiuni și acțiuni, lucru care se întâmplă deja în țări precum Statele Unite și China și despre care speră că va contribui la îmbunătățirea competitivității pieței financiare a UE, transmite EFE, preluată de Agerpres. În prezent, timpul de decontare a unei tranzacții cu valori mobiliare, adică timpul necesar pentru ca cumpărătorul să primească valoarea mobiliară și vânzătorul numerarul, este de două zile lucrătoare de la tranzacție. Dar această perioadă va fi redusă la una (cunoscută în jargonul financiar sub numele de T+1) începând cu 11 octombrie 2027, când va intra în vigoare acordul aprobat luni de miniștrii din cele 27 de state membre.
Măsura „va evita lipsa de aliniere între piețele financiare globale și cele ale UE și va menține competitivitatea piețelor de capital ale UE”, a informat Consiliul, instituția care reprezintă statele membre, într-un comunicat.
Când a prezentat propunerea, în luna februarie 2024, Executivul UE a menționat că Statele Unite, Canada, Mexic, China și India trecuseră deja la un sistem de decontare de o zi și că Regatul Unit și Elveția se pregăteau pentru această tranziție. Prin urmare, măsura ar permite UE să se alinieze cu aceste jurisdicții și, astfel, să evite „costurile substanțiale” ale nerespectării acestui lucru.
„Scurtarea ciclului de decontare în UE cu o zi va reduce riscurile și costurile și va face piețele noastre de capital mai eficiente, mai lichide și mai armonizate”, a susținut comisarul pentru servicii financiare, Maria Luis Albuquerque.
Viteza mai mare va reduce, de asemenea, riscul pentru contrapărți, deoarece reduce riscul unor evenimente neprevăzute, cum ar fi turbulențele pieței sau falimentul uneia dintre părți, care ar afecta finalizarea tranzacției; în același timp, ar permite o „reducere semnificativă” a marjelor cerute firmelor.
În timpul negocierii propunerii, țările UE și Parlamentul European au convenit să scutească anumite tranzacții de finanțare cu valori mobiliare de la noile cerințe. Aceste tranzacții permit investitorilor și companiilor să utilizeze activele pe care le dețin pentru a obține finanțare pentru activitățile lor. Totuși, pentru a evita orice risc de eludare a obligațiilor, această excepție se va aplica numai dacă acestea sunt documentate ca tranzacții unice compuse din două tranzacții legate între ele, a explicat Consiliul.
Măsura va fi inclusă în modificările aduse regulamentului privind depozitarii centrali de valori mobiliare și se va aplica începând din 11 octombrie 2027.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu” anunță un eveniment muzical fără precedent național și internațional
Start în sesiunea de vară a Amfiteatrului în aer liber al Teatrului Național București