MOL Group Cards - adaptat nevoilor tale
UE a recoltat anul trecut 62,2 milioane tone de legume și 24,3 milioane tone de fructe

UE a recoltat anul trecut 62,2 milioane tone de legume și 24,3 milioane tone de fructe

Numărul 33-34, 27 aug. - 9 sep. 2025  »  Breviar statistic

Uniunea Europeană a recoltat în anul 2024 o cantitate de aproximativ 62,2 milioane de tone de legume proaspete, în creștere cu 6% comparativ cu cele 58,8 milioane de tone recoltate în 2023, conform datelor publicate de Eurostat, citate de Agerpres.

Spania (14,8 milioane de tone), Italia (13,9 milioane de tone) și Franța (5,8 milioane de tone) au fost principalii producători de legume proaspete din UE, fiind responsabile împreună pentru 55% din producția totală a blocului comunitar.

Potrivit datelor Eurostat, producția de legume proaspete a României s-a situat la 1,153 milioane de tone, fiind devansată de cea a Ungariei (1,373 milioane de tone) și a Poloniei (5,229 milioane de tone).

În 2024, producția de tomate a UE (16,8 milioane de tone) a fost cu 5% mai mare decât în 2023, în timp ce producția de morcovi a crescut cu 6% până la 4,7 milioane de tone, iar producția ceapă a crescut cu 11% până la șapte milioane de tone.

În rândul statelor membre, Italia a fost cel mai mare producător de tomate din UE în 2024, fiind responsabilă pentru 36% din producția totală a blocului comunitar, urmată de Spania (27%) și Portugalia (10%).

La morcovi, principalii producători din blocul comunitar au fost Germania (18% din producția totală a UE), Franța (14%) și Polonia (12%).

Țările de Jos au fost cel mai mare producător de ceapă din UE în 2024, fiind responsabile pentru aproximativ un sfert (26%) din recolta totală a blocului comunitar, urmate de Spania (20%) și Germania (12%).

În ceea ce privește România, producția de tomate s-a situat la 231.000 de tone, cea de morcovi la aproximativ 71.000 de tone, iar cea de ceapă la 128.000 de tone.

Tot în 2024, producția de fructe, fructe de pădure și nuci a blocului comunitar s-a situat la 24,3 milioane de tone, cu 2% mai mică decât în 2023. Principalii producători din UE au fost Italia (5,4 milioane de tone), Spania (4,3 milioane de tone) și Polonia (4,1 milioane de tone), fiind responsabile împreună pentru 57% din producția totală a blocului comunitar.

Potrivit datelor Eurostat, producția de fructe, fructe de pădure și nuci a României s-a situat la 1,329 milioane de tone în 2024, mai mare decât a Germaniei (1,032 milioane de tone), dar cu mult sub cea a Poloniei (4,094 milioane de tone).

Blocul comunitar a recoltat 11,6 milioane de tone de mere în 2024, cu 4% mai puțin decât în 2023, majoritatea provenind din Polonia (29%), Italia (21%) și Franța (17%).

De asemenea, UE a produs 1,9 milioane de tone de pere în 2024, cu 2% mai mult decât în 2023. Principalii producători au fost Italia (24% din producția totală a blocului comunitar), Țările de Jos (17%) și Belgia (15%).

Producția de piersici este și mai concentrată: Spania (37%), Italia (33%) și Grecia (21%) fiind responsabile împreună pentru 91% din recolta blocului comunitar. În 2024, producția de piersici a UE a fost mai mare cu 2% comparativ cu cea din 2023.

În ceea ce privește România, producția de mere s-a situat la 491.000 de tone, cea de pere la 39.000 de tone, iar cea de caise la aproximativ 11.000 de tone.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.