UNSAR: Despăgubiri de aproape 15 milioane de euro s-au plătit în ultimii trei ani, în baza polițelor de asigurare de călătorie în străinătate
Numărul 49, 14-20 dec. 2022 » Roza vânturilor
Despăgubiri în valoare de aproape 15 milioane de euro au fost plătite în ultimii trei ani în baza polițelor de asigurare de călătorie în străinătate, a afirmat marți Alexandru Ciuncan, președinte al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), la un eveniment de specialitate, relatează Agerpres. "Ne-am uitat la datele oficiale ale Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și ale membrilor noștri. În ultimii 3 ani s-au plătit, în baza polițelor de asigurare de călătorie în străinătate, despăgubiri de aproape 15 milioane de euro, deci undeva la 74 milioane de de lei. Suma aceasta nu include rezervele de daună care au fost constituite de asigurători - și asta înseamnă că vin daune în continuare, ca urmare a ceea ce s-a întâmplat atunci", a menționat Alexandru Ciuncan, la un eveniment de specialitate.
Potrivit acestuia, asigurările de călătorie în străinătate se află pe locul 3 într-un top al interesului, care arată creșterea interesului românilor pentru asigurări.
"Sunt undeva după asigurările voluntare de sănătate și asigurările facultative de locuință. Deci există interes în creștere la nivelul anului 2022 din partea românilor. (...) Dacă mă uit la 2021, vedem că din despăgubirile care au fost plătite anul trecut, cam 90% au fost plătite pentru decontarea cheltuielilor medicale de urgență, de care oamenii au avut nevoie. De ce? Pentru restabilirea stării de sănătate. Și aici vorbim de riscurile de bază care sunt acoperite de o asigurare de călătorie în străinătate. Partea asta de riscuri medicale: consultații, tratamente intervenții chirurgicale, toate care au loc în cazuri de urgență, inclusiv spitalizări și multe altele. Diferența până la sută la sută este formată din acoperirea de riscuri precum anularea călătoriei din motive neimputabile persoanei asigurate", a precizat președintele UNSAR.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu” anunță un eveniment muzical fără precedent național și internațional