ACEA: Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au crescut anul trecut cu aproape 16%
Numărul 4, 1-7 feb. 2023 » Roza vânturilor
Vânzările de autoturisme Dacia au înregistrat un avans de 15,8% în Europa anul trecut, iar cota de piață a producătorului de automobile a urcat la 4,2%, de la 3,5% în 2021, arată datele publicate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), transmit DPA și Reuters, preluate de Agerpres. Datele statistice sunt valabile pentru statele din Uniunea Europeană, Marea Britanie și țările din Asociația Europeană a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția.
Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au situat anul trecut la 475.511 de unități, în creștere față de 2021 (410.739 vehicule). Marii producători auto au raportat scăderi ale vânzărilor în 2022, de la 13,7% în cazul grupului Stellantis, la 5,7% la grupul Volkswagen, 3,5% la Mercedes-Benz, 2,9% la grupul Renault și 0,3% la Ford. Declinul din 2022 vine pe fondul deficitului global de semiconductori și al perturbărilor din lanțurile de aprovizionare, precizează ACEA.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală