Aeroporturile din Europa se așteaptă la mai mulți pasageri în 2024 decât înaintea pandemiei
Numărul 41, 18-24 oct. 2023 » Roza vânturilor
Aeroporturile din Europa se așteaptă în 2024 la un număr mai mare de pasageri decât înaintea pandemiei, a previzionat ACI Europe, o organizație care reprezintă peste 500 de aeroporturi din 55 de state europene, transmite DPA, preluată de Agerpres. După o creștere solidă de 11,6% a numărului pasagerilor în august, ACI a revizuit în creștere estimările pentru anul viitor.
Organizația cu sediul la Bruxelles se așteaptă la o majorare a traficului pe aeroporturile din Europa cu 1,4% față de 2019, înaintea pandemiei, în timp ce anul acesta ar urma să se înregistreze un nivel cu 4,5% mai scăzut.
Există diferențe semnificative între aeroporturi, mai puțin de jumătate revenind până acum la nivelul de dinaintea crizei.
În rândul marilor huburi, aeroportul din Istanbul a înregistrat în august o creștere de 12,6% a numărului de pasageri comparativ cu 2019, în urma extinderii activităților companiei aeriene Turkish Airlines.
Aeroportul din Frankfurt a raportat în august un declin de 15,3% al numărului de pasageri, fiind cel mai departe de perioada de dinaintea pandemiei în rândul primelor cinci aeroporturi din Europa.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu” anunță un eveniment muzical fără precedent național și internațional
Start în sesiunea de vară a Amfiteatrului în aer liber al Teatrului Național București