Astăzi se lansează programul „Campionii României în școală, liceu și universitate”
Telex » Știri
24 noiembrie 2017
Programul național „Campionii României în școală, liceu și universitate” se lansează astăzi, 24 noiembrie, la Palatul Victoria, în prezența mai multor campioni olimpici, mondiali și europeni, sportivi de performanță, a reprezentanților Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a mai multor membri ai Guvernului. Obiectivul programului este creșterea gradului de participare activă și sistematică a copiilor și tinerilor la activități sportive, promovarea valorilor sportului ca mijloc de îmbunătățire a stării de sănătate, a condiției fizice și psihice, dezvoltarea comportamentelor sociale și cooptarea marilor sportivi în promovarea beneficiilor sportului.
Potrivit Executivului, programul va fi dezvoltat în școli, licee și universități, prin participarea sportivilor de performanță, care vor avea întâlniri cu elevii și studenții și le vor vorbi despre importanța sportului și a educației fizice. Proiectul își propune să ajungă în aproximativ 2.500 de unități școlare din cele 41 de județe și municipiul București.
Persoanele interesate de acest program vor putea accesa www.campioniiromaniei.com, platformă ce va reprezenta, în premieră în România, o sursă de informare și promovare a sportivilor români, campioni olimpici, mondiali și europeni. De asemenea, în platformă se vor regăsi date biografice și informații despre performanțele campionilor României din fiecare județ, fotografii și materiale video de prezentare a acestora, informații cu privire la federațiile sportive, știri, noutăți din domeniul sportului.
Programul este inițiativă a Ministerului Tineretului și Sportului și va fi implementat în colaborare cu mai multe instituții guvernamentale – Ministerul Educației Naționale, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale – Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, Direcțiile Județene de Sport și Tineret, Inspectoratele Școlare Județene, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, instituții media.
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală