Bugetele de investiții în sisteme informatice vor egala în doi ani nivelurile de dinainte de 2008
Numărul 2, 5-11 aprilie 2016 » Conectarea la era digitală
Creșterea economică din 2015 a impulsionat multe dintre firmele din România să investească în îmbunătățirea sistemelor lor informatice de management al afacerilor, cu accent pe elementele de ordin operațional. Astfel, nouă din zece proiecte implementate în 2015 în verticala manufacturing au constat în înlocuirea unor sisteme mai vechi cu soluții noi ERP, avantajoase atât din punctul de vedere al performanței în management, cât și al fluxului de numerar, datorită modelului de licențiere.
„Firmele au nevoie de sisteme informatice mai mari, pentru a gestiona operațiuni în creștere și a face față concurenței. Bugetele alocate au crescut în medie cu 7% față de 2014, fiind pe un trend ascendent care va ajunge, în maximum doi ani, să egaleze nivelurile din anii de boom de dinainte de criză”, a declarat Adrian Bodomoiu, Managing Director Wizrom Software. El a mai precizat că, la fel ca în cazul echipamentelor sau al mijloacelor de transport, înlocuirea sistemelor informatice de management cu soluții ERP moderne are ca obiectiv obținerea de avantaje competitive în domeniul operațional prin îmbunătățirea planificării, a logisticii, a monitorizării producției, în mobilitate și, nu în ultimul rând, prin conservarea fluxului de numerar. Modelul de licențiere Software as a Service (SaaS) permite investiția în sisteme informatice complexe precum ERP, CRM, SFA fără a bloca fonduri considerabile într-o investiție inițială, ci plătind o redevență lunară în cuantum fix, deductibilă ca serviciu. „Pe de altă parte, putem afirma că tendința anului 2016 este normarea cu precizie a muncii, pentru a stabili cu exactitate costul producției și necesarul de resurse. Sunt informații necesare atât pentru o negociere de succes, cât și pentru a garanta obținerea profitului planificat”, a explicat Adrian Bodomoiu. (Al.R.)
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu” anunță un eveniment muzical fără precedent național și internațional