Christine Lagarde: Era șocurilor face mai dificil de realizat obiectivul privind inflația
Numărul 10, 19-25 mar. 2025 » Lumea în care trăim
Președinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat că modificările abrupte în comerțul mondial și în arhitectura de apărare a Europei vor face mai dificilă menținerea inflației stabile, transmite Bloomberg, preluată de Agerpres. Vorbind la o conferință în Frankfurt, Lagarde a explicat că schimbările reprezintă „șocuri duble” care, alături de modificările climatice, complică luarea deciziilor la nivelul BCE.
„Menținerea stabilității într-o nouă eră va fi o sarcină formidabilă. Va necesita un angajament absolut față de ținta de inflație a BCE, iar capacitatea de a gestiona tipurile de șocuri va necesita o reacție monetară și capacitatea de a reacționa în mod adecvat”, a declarat șefa BCE.
Oficialii BCE sunt încrezători că inflația va reveni la ținta BCE de 2%, la începutul anului viitor, și au redus dobânzile pentru a stimula creșterea economiei zonei euro. Ei încă analizează efectele taxelor vamale anunțate de președintele Donald Trump și decizia Europei de a majora semnificativ cheltuielile militare.
„Fragmentarea comerțului și creșterea semnificativă a cheltuielilor militare, într-un sector cu o capacitate limitată, ar putea majora în principiu inflația. Și taxele vamale americane ar putea reduce cererea pentru exporturile UE și ar putea redirecționa capacitatea în exces din China în Europa, ceea ce ar putea diminua inflația”, a afirmat Lagarde.
În privința șocurilor, președintele BCE a spus că „trebuie să adoptăm politici adecvate, astfel încât inflația pe termen lung să revină la 2%”.
Zilele trecute, BCE a înrăutățit previziunile privind creșterea economiei zonei euro, în 2025, la 0,9%, ușor peste avansul de 0,7% înregistrat anul trecut. PIB-ul zonei euro ar urma să crească cu 1,2% - în 2026, și cu 1,3% - în 2027. De asemenea, rata inflației este estimată să se situeze la 2,3%, anul acesta, după ce, în urmă cu trei luni, BCE previziona un nivel de 2,1%.
„Înrăutățirea previziunilor din 2025 și 2026 reflectă declinul exporturilor și slăbiciunea investițiilor, pe fondul incertitudinilor ridicate legate de politica comercială și a incertitudinilor politice extinse”, se arată în comunicatul BCE.
Potrivit unei estimări preliminare, publicată de Eurostat, rata anuală a inflației în zona euro a scăzut până la 2,4%, în februarie, de la un nivel de 2,5%, în ianuarie.
Analiștii intervievați de Reuters se așteptau ca inflația să scadă și mai mult, până la 2,3%, și să apropie de nivelul de 2% vizat de Banca Centrală Europeană.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală