Expertiza și auditul afacerilor
Soluția europeană la simplificarea raportării financiare pentru IMM-uriNecesitatea simplificării raportării financiare pentru IMM-uri s-a simțit și în cadrul Uniunii Europene, care a încercat să găsească soluția adecvată pentru nevoile acestor tipuri de întreprinderi. Analizând cele două directive aflate la baza contabilității europene (Directiva a IV-a și Directiva a VII-a), Comisia Europeană a ajuns la concluzia că acestea trebuie actualizate pentru a fi în concordanță cu necesitățile prezente ale utilizatorilor situațiilor financiare. Conservatorism și optimism în contabilitate: prudență versus valoare justă – partea a III-aÎn prezentul material vom analiza măsura și modul în care evaluarea la valoarea justă este raportată în situațiile financiare prezentate de companiile cotate pe diverse piețe de capital, după ce în prima parte am trecut în revistă diferite abordări dezbătute în literatura de specialitate privind prudența și valoarea justă, iar în partea a doua am prezentat o analiză a diverselor politici prudențiale sau optimiste adoptate în standardele IFRS. Demersuri pentru crearea unui spațiu unic pentru TVA în UEAvem, din nou, prilejul să consemnăm câteva dintre modalitățile prin care autoritățile de la Bruxelles reacționează la semnalele primite din economia reală. Este vorba despre un plan de acțiune prezentat de Comisia Europeană (CE) prin care stabilește modalități de relansare a actualului sistem de TVA din UE pentru a-l face mai simplu, mai puțin vulnerabil la fraudă și favorabil întreprinderilor. |
PFA sau microîntreprindere în anul 2016?Noul Cod fiscal, aprobat prin Legea nr. 227/2015, intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, aduce modificări importante în ceea ce privește povara fiscală pentru persoanele care doresc să înceapă ori au deja o afacere. Spre deosebire de situația din anul 2015, când persoana fizică autorizată prezenta un avantaj fiscal clar, în anul 2016 alte forme de organizare vor fi mai convenabile din acest punct de vedere, calculele arătând că microîntreprinderea va avea o taxare mai redusă decât PFA. Conservatorism și optimism în contabilitate: prudență versus valoare justă – partea a II-aDacă în prima parte a acestui articol am trecut în revistă diferite abordări privind prudența și valoarea justă dezbătute în literatura de specialitate, în partea a II-a vom prezenta o analiză a diverselor politici prudențiale sau optimiste adoptate în standardele IFRS. Conservatorism și optimism în contabilitate: prudență versus valoare justăRaportându-ne la diferitele politici și practici adoptate de entități, observăm că nu de puține ori, în situații similare, companiile abordează în mod diferit maniera de înregistrare, prelucrare și raportare a informației financiare. De aici survine următoarea întrebare: Care sunt aspectele sau motivele care întrețin acest comportament? |







Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu” anunță un eveniment muzical fără precedent național și internațional