Fonduri europene

POR: A fost modificat Ghidul Solicitantului pentru apelurile de proiecte destinate clădirilor publice

Fonduri europene

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a emis ordinul de modificare a Ghidului Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelurilor de proiecte cu titlul POR/2016/3/3.1/B/1/7REGIUNI și POR/2016/3/3.1/B/1/București - Ilfov ce conține condiții specifice pentru accesarea fondurilor în cadrul programului, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operațiunea B – Clădiri publice.

Nr. 12, 4-10 aprilie 2017


Administrația publică locală se va putea împrumuta din Trezoreria Statului pentru cofinanțarea proiectelor europene

Fonduri europene

Unitățile administrativ-teritoriale pot solicita, în cursul anului 2017, contractarea de împrumuturi cu dobândă din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, în limita sumei de 500 de milioane de lei. Sumele vor putea fi folosite pentru asigurarea prefinanțării/cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile din perioada 2014-2020.

Nr. 12, 4-10 aprilie 2017


MDRAPFE a transmis Autorității de Audit pachetele de desemnare pentru încă trei programe operaționale 2014-2020

Fonduri europene

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a transmis către Autoritatea de Audit (AA) pachetele pentru desemnarea sistemelor de management și control aferente Programului Operațional Asistență Tehnică 2014-2020, Programului Operațional Capacitate Administrativă și Programului Operațional Inițiativa pentru IMM.

Nr. 11, 28 martie - 3 aprilie 2017


Metodologia pentru scrisorile de intenție în vederea accesării fondurilor disponibile în cadrul Axei Prioritare 1 a Programului Operațional Regional 2014-2020

Metodologia pentru scrisorile de intenție în vederea accesării fondurilor disponibile în cadrul Axei Prioritare 1 a Programului Operațional Regional 2014-2020

Fonduri europene

Agențiile pentru Dezvoltare Regională, în calitate de Organisme Intermediare (OI) pentru implementarea Axei Prioritare 1 a POR 2014-2020, au lansat metodologia pentru scrisoarea de intenție, în vederea identificării expresiilor de interes din partea potențialilor beneficiari, respectiv entitățile de inovare și transfer tehnologic și parcurile științifice și tehnologice, care intenționează să aplice pentru finanțare în cadrul programului.

Nr. 8, 7-13 martie 2017


Cinci pași simpli către finanțarea prin programul Orizont 2020

Cinci pași simpli către finanțarea prin programul Orizont 2020

Fonduri europene

Programul multianual de finanțare a cercetării și inovării Orizont 2020 pune la dispoziția cercetătorilor europeni care își propun să dezvolte produse sau servicii inovatoare cu un impact pozitiv la nivel global o multitudine de oportunități de finanțare. Comisia Europeană (CE) a elaborat un ghid simplificat al aplicantului, cu ajutorul căruia cei interesați își pot pregăti mai bine propunerile de proiecte pentru finanțare.

Nr. 7, 28 feb. - 6 mar. 2017


Ghidul General al solicitantului pentru POR 2014-2020 a fost modificat

Fonduri europene

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a publicat ordinul de modificare a Ghidului General al solicitantului pentru Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 ce conține condițiile generale pentru accesarea fondurilor în cadrul programului.

Nr. 7, 28 feb. - 6 mar. 2017


Guvernul facilitează condițiile de eligibilitate pentru plățile directe în agricultură din fonduri europene

Guvernul facilitează condițiile de eligibilitate pentru plățile directe în agricultură din fonduri europene

Fonduri europene

Pentru asigurarea unui acces deplin și mai facil al fermierilor  români la schemele de plăți aferente PAC 2014-2020, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care modifică două acte normative. Este vorba despre modificarea și completarea OUG nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 și despre modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură.

Nr. 7, 28 feb. - 6 mar. 2017



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.