Legea privind diminuarea risipei alimentare, publicată în Monitorul Oficial
Numărul 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016 » Curier legislativ
Legea nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, care prevede vânzarea la preț redus sau donarea unor produse aflate la limita datei de expirare pentru consum, a fost publicată recent în Monitorul Oficial (nr. 934/21.11.2016).
Propunerea legislativă a fost respinsă inițial de Senat, dar adoptată de Camera Deputaților. Guvernul a susținut adoptarea de măsuri pentru diminuarea risipei alimentare, cu luarea în considerare a observațiilor transmise pe acest proiect, informează News.ro. Actul normativ a fost adoptat la 18 octombrie de Parlament și promulgat ulterior de președintele Klaus Iohannis.
Legea stabilește obligația operatorilor economici din sectorul agroalimentar de a lua măsuri de prevenire a risipei alimentare. Conform legii, risipa alimentară este definită ca situația în urma căreia alimentele ies din circuitul consumului uman din pricina degradării și sunt distruse, conform legislației în vigoare.
Măsurile pe care operatorii economici sunt obligați să le întreprindă se referă la responsabilizarea pentru diminuarea risipei alimentare pe lanțul agroalimentar, începând cu producția, procesarea, depozitarea, distribuția, comercializarea, ajungând până la consumatorul final, inclusiv în sectorul de industrie hotelieră și al serviciilor alimentare. De asemenea, operatorii economici trebuie să ia măsuri privind vânzarea la preț redus a produselor aflate aproape de data-limită de consum, conform legislației în vigoare, sau să transfere alimentele, prin donare sau sponsorizare, pentru consumul uman, dar aflate aproape de data-limită de consum, către entități înregistrate la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, cu obligația respectării prevederilor legale referitoare la condițiile de igienă, inclusiv cerințele privind temperatura pe perioada depozitării și transportului, precum și etichetarea corespunzătoare.
Legea mai prevede direcționarea subproduselor nedestinate consumului uman pentru consumul unor categorii de animale, precum și direcționarea produselor agroalimentare devenite improprii consumului uman sau animal prin transformarea în compost sau valorificarea acestora prin transformare în biogaz.
- de la 1.000 la 3.000 lei, pentru microîntreprinderi;
- de la 3.000 la 6.000 lei, pentru întreprinderi mici și mijlocii;
- de la 6.000 la 10.000 lei, pentru întreprinderi mari.
Potrivit actului normativ, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va elabora normele metodologice de aplicare a acestuia.
Legea nr. 217/2016 intră în vigoare în termen de 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial.
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte