Marea Britanie prelungește, încă o dată, facilitățile pentru vizele acordate muncitorilor sezonieri din agricultură
Numărul 7, 26 feb. - 4 mar. 2025 » Lumea în care trăim
Guvernul britanic a anunțat prelungirea, pentru încă cinci ani, a facilităților în vigoare care permit exploatațiilor agricole să recurgă la muncitori agricoli sezonieri din străinătate, aceasta fiind doar una dintre măsurile care vizează sprijinirea agriculturii, informează AFP, preluată de Agerpres.
Obiectivul este acela de a „da exploatațiilor agricole suficienți lucrători și siguranța că își vor putea dezvolta activitatea”, a anunțat Ministerul britanic al Mediului și Agriculturii într-un comunicat de presă.
Acest anunț vine într-un moment în care relațiile între guvern și fermieri sunt tensionate, aceștia din urmă opunându-se încetării unei scutiri de la plata drepturilor succesorale pentru exploatațiile agricole, decisă de executivul de la Londra.
La nivel mai general, sectorul agricol consideră că nu este îndeajuns de susținut, în contextul creșterii costurilor și intensificării constrângerilor de mediu.
În timp ce guvernul laburist a promis că va reduce imigrația, Ministerul Mediului și Agriculturii precizează că o „revizuire anuală a cotelor va asigura atingerea unui bun echilibru între susținerea exploatațiilor noastre agricole și reducerea progresivă a numărului de vize, pe măsură ce punem la punct soluții alternative”.
De la ieșirea din Uniunea Europeană, agricultura din Marea Britanie suferă de o penurie de mână de lucru, atât în ceea ce privește sectorul creșterii animalelor, cât și cel al cultivării legumelor și cel al horticulturii. Precedentele guverne conservatoare au relaxat, în mai multe reprize, politica migratorie pentru a acoperi acest deficit, cu o cotă crescută la 40.000 de vize acordate în 2022, apoi la 45.000 în 2023 și 2024.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală