După publicarea primelor estimări privind creșterea produsului intern brut în perioada ianuarie-martie 2016, s-au reluat confruntările de idei privind caracterul sustenabil al creșterii economice înregistrate de țara noastră. Cei care se declară adepții unui spor de PIB cât mai mare îi acuză pe cei care solicită temperarea ritmului drept căutători de nod în papură. La rândul lor, cei care se pronunță pentru ritmuri mai moderate, dar mai sănătoase, îi acuză pe adepții accelerării creșterii că nu au altă preocupare decât să caute nod în papură în argumentele emise în favoarea așa-numitei creșteri sustenabile.

Am spus „așa-numitei” deoarece cuvântul „sustenabilitate” înseamnă, în termeni economici, altceva decât o simplă creștere bazată pe factori pozitivi, reflectați de realități, nu de iluzii și o grabă păguboasă.

În fața acestor extreme, cel mai simplu e să recurgi la formula banală potrivit căreia adevărul se află undeva la mijloc.

Sunt convins că cititorul așteaptă, totuși, dacă nu adevăruri absolute, măcar o abordare ceva mai tranșantă în favoarea unei poziții corecte.

Fără să neg importanța factorului emoțional în derularea activităților economice – în acest sens, este suficient să privim la ceea ce se întâmplă, în general, în zona burselor – se cuvine reamintit că oricât de legitime ar fi unele dorințe, în cazul de față, apropierea – cel puțin – față de nivelul mediu de dezvoltare la scara Uniunii Europene, se impune a lua în considerare, în cel mai înalt grad, putința. Una este să vrei și alta să poți. Repetarea acestui adevăr, poate și el banal, se impune tocmai pentru a nu ne situa pe poziții extreme, de a căuta mereu nod în papură exact acolo unde nimic nu se rezolvă prin sloganuri, inclusiv cele electorale din momentul de față.

Niciodată, nerăbdarea nu a fost un sfetnic bun. În același timp, ar fi absurd – de la nivelul entităților de bază până la scară națională – să nu se folosească oportunitățile reale legate de evoluțiile cererii, în primul rând ale cererii populației.

Bunăoară, se caută nodul în papură în ceea ce privește rolul principal – din prezent – al consumului în creșterea produsului intern brut. Ar fi fost bine ca oportunitățile create de reducerea TVA, de creșterea veniturilor să se irosească? Cei care critică transformarea consumului în principalul motor al creșterii economice nu numai că nesocotesc importanța finalității activităților economice de orice natură, și anume satisfacerea nevoilor membrilor societății, ci încearcă să minimalizeze și rolul sectoarelor productive interne care asigură consumul final. E drept, acoperirea cererii a determinat și creșterea importului, o înrăutățire a balanței de plăți, însă – în aceste circumstanțe – soluția constă în mărirea ofertei interne, nu în comprimarea consumului.

Cei care caută nod în papură pe tema enunțată omit să ia în discuție încă un fapt esențial. Mă refer la ieșirea investițiilor din „amorțeală”, fapt reflectat de o creștere deosebit de semnificativă în primul trimestru din 2016, de aproape șapte procente, cu mult peste ritmul de creștere a PIB, de peste 4%.

Recenta prognoză a instituției naționale de specialitate arată că, în următorii patru ani, va fi tot mai pregnantă tendința de amplificare a procesului investițional, simultan cu temperarea ritmului de creștere a consumului. Astfel, se anticipează o sporire a ritmului investițiilor cu peste 7,5% în 2019 și o diminuare a ritmului de creștere a consumului de la 5,7% în 2016 la 4,4% în 2019.

Sunt anticipate și alte cote de activitate, mai ales în industrie și construcții, ramuri ale economiei care tind să devină sau, după caz, să redevină motoarele sporirii produsului intern brut. PIB va ajunge, în 2019, potrivit estimărilor Comisiei Naționale de Prognoză, la 200 de miliarde de euro, la cursul din prezent.

Sigur, pot și trebuie luate în considerare și părerile, mai ales cele argumentate, ale celor care se opun forțării ritmului.

Acum, având în față anticipările Comisiei Naționale de Prognoză, putem să discutăm mult mai documentați pe această temă decât în urmă cu puțin timp. Mă refer și la observațiile Comisiei Europene concordante cu cele ale FMI. La rândul lor, unii analiști autohtoni și-au exprimat rezervele în legătură cu cele comunicate de Comisia Națională de Prognoză. Ei evocă potențialul de creștere a PIB de numai patru procente. Dar, respectivul potențial este – cum se zice – „bătut în cuie” pe termen mediu și, mai cu seamă, lung? Multe depind de răspunsul la această întrebare fundamentală. Orice efort serios, adică științific, de conturare a răspunsului este așteptat de noi toți cu legitim interes.