Redeschiderea Muzeului Literaturii Române
Numărul 12, 4-10 aprilie 2017 » Eveniment
Cei care au participat la inaugurarea clădirii menite să găzduiască Muzeul Naţional al Literaturii Române au trăit, cum se spune, sentimente „amestecate”. În bună parte, erau oameni de cultură, oficialităţi care fuseseră de multe ori în vechiul sediu, cel de pe Bulevardul Dacia, un edificiu ideal pentru un muzeu, cu amenajări specifice, cu mai mult decât celebra „Rotondă 13” unde se desfăşurau manifestări de excepţie, sediu părăsit în urma unei retrocedări discutabile. Prin urmare, n-a putut şi nu poate fi înlăturat, cu una, cu două, regretul profund că ani la rând, practic, Muzeul Naţional al Literaturii Române a dispărut din peisajul cultural al Capitalei, al ţării întregi, şi – aş cuteza să afirm – al culturii universale, date fiind valorile inestimabile de care dispunea. În acelaşi timp, era imposibil să nu-ţi exprimi satisfacţia că Muzeul a renăscut, nu departe de vechiul sediu. Desigur, clădirea de acum, pe mica stradă Nicolae Creţulescu din spatele Bisericii Albe, este departe ca dimensiuni, ca funcţionalitate de cea din Bulevardul Dacia, dar, decât deloc, mai bine aşa.
Impresionează, fireşte, scara monumentală de la intrarea în clădire, prezintă, în sine, interes soluţiile arhitecturale din Bucureştiul din urmă cu peste un secol, amenajările inspirate adaptate la condiţiile din clădire. Conducerea instituţiei a reuşit, printr-o bună împărţire a spaţiilor, chiar şi la mansardă şi subsol, să pună în valoare măcar o parte din tezaurul de patrimoniu naţional.
Este totdeauna emoţionant ca obiecte care au aparţinut marilor creatori ai literaturii române, fotografii, alte documente de epocă, manuscrise, să te acapareze, fiecare în parte şi toate la un loc, deoarece trăieşti în atmosfera în care se simte însăşi respiraţia istoriei.
Iată, se împlinesc 60 de ani de când marele istoric literar Perpessicius (Dumitru S. Panaitescu) şi-a materializat ideea de a crea un Muzeu Naţional al Literaturii Române. De altfel, acad. Perpessicius i-a fost şi cel dintâi director, până în 1971, când a plecat pe alte tărâmuri să se întâlnească, acolo, cu Mihai Eminescu, a cărui operă nemuritoare a editat-o, pentru prima oară, într-o manieră ştiinţifică impecabilă, până acum de neegalat.
Cum era firesc, la redeschiderea Muzeului a avut loc şi o festivitate la care au luat cuvântul directorul instituţiei, Ioan Cristescu, ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu, primarul general al Capitalei, Gabriela Vrânceanu-Firea, academicienii Eugen Simion şi Răzvan Theodorescu. În esenţă, au dat expresie sentimentelor „amestecate” pe care le-am evocat la începutul acestui text.
Păcat că nu avem încă un adevărat Muzeu Naţional al Literaturii Române; este însă foarte bine că, aşa cum a fost posibil, Muzeul a renăscut. Important este ce va fi în viitor. Există o bază pentru proiecte tot mai consistente, pentru manifestări de înaltă clasă culturală, dar şi pentru soluţii de fond care să vizeze construcţia unui Muzeu cu adevărat modern, la cotele exigenţelor zilei de mâine. Nu este cazul să ne mulţumim cu puţin, inclusiv în acest domeniu, dar nici să subapreciem eforturile celor care au înţeles că Bucureştiul nu ar fi fost, cu adevărat, Capitala României dacă ar fi continuat să fie văduvit tocmai de un Muzeu Naţional al Literaturii Române. Succes tuturor celor care s-au angajat să desăvârşească acest proiect realmente NAŢIONAL.
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală