Secretar de stat: Strategia de educație financiară este în dezbatere publică; ar putea fi aprobată în perioada următoare
Telex » Știri
15 noiembrie 2023
Strategia de educație financiară este în dezbatere publică și ar putea fi aprobată sub formă de act normativ în perioada imediat următoare, a declarat, la un eveniment de profil, Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, citat de Agerpres. "Ce vreau să subliniez aici este că, într-adevăr, noțiuni de educație financiară poți face aproape la orice disciplină din planurile-cadru existente. Ce ne lipsește însă în acest moment și acest lucru sperăm că va fi în mare parte rezolvat de Strategia noastră de educație financiară, despre care sigur veți discuta aici, și care întâmplător în acest moment este încă în dezbatere publică, ne-a lipsit o formare pe tema aceasta. Nu m-a învățat nimeni nici în Facultatea de Matematică să mă focusez pe astfel de probleme sau să fac un obiectiv din aceasta", a spus Sorin Ion, cu ocazia lansării primului raport de politică publică realizat de Institutul de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române pe subiectul Educației Financiare.
Întrebat de jurnaliști când ar putea avea loc aprobarea Strategiei, el a spus că în perioada imediat următoare.
"Din punctul nostru de vedere, nu prea mai există niciun motiv pentru care să întârziem. Chestiunea e de unități de măsură scurte, de timp, pentru că deja e de ceva vreme în dezbatere publică. Cu siguranță că se va transforma într-un act normativ foarte curând. N-aș putea să vă spun dacă e vorba de zile sau săptămâni, dar e o certitudine", a declarat Sorin Ion. De asemenea, el a fost întrebat dacă vom regăsi educația financiară ca o disciplină obligatorie în școli. Secretarul de stat a explicat că sunt discipline obligatorii în Legea nr. 198/2023, iar elementele de educație financiară ar putea fi introduse în disciplinele existente sau în unele care nu există încă.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală