Sesiune omagială „Anul Cardinal Iuliu Hossu” în Aula Academiei Române
Numărul 1, 15-21 ian. 2025 » Roza vânturilor
Academia Română, Arhivele Naționale și Muzeul Național al Literaturii Române organizează miercuri, 29 ianuarie 2025, ora 10.30, în Aula Academiei Române, Sesiunea omagială „Anul Cardinal Iuliu Hossu”.
Potrivit unui comunicat al MNLR, vor susține alocuțiuni: acad. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, E.S. Mons. Giampiero Gloder, Nunțiu Apostolic, Mihai Frățilă, Episcop al Episcopiei Greco-Catolice „Sfântul Vasile cel Mare” de București, Silviu Vexler, președinte al Federației Comunităților Evreiești din România, Ana Blandiana, membru corespondent al Academiei Române, Cristian Anița, director general al Arhivelor Naționale, prof. univ. dr. Ruxandra Cesereanu, Facultatea de Științe Politice, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Ioan Cristescu, Muzeul Național al Literaturii Române.
Sesiunea este organizată cu prilejul debutului Anului Cardinal Iuliu Hossu-2025 instituit prin Legea nr. 290/2023 din cuprinsul căreia cităm:
Se instituie anul 2025 ca „Anul Cardinal Iuliu Hossu”, pentru celebrarea vieții, operei, personalității, martiriului, rolului determinant în realizarea Marii Uniri și a eforturilor depuse pentru salvarea evreilor în perioada Holocaustului ale episcopului Eparhiei de Cluj – Gherla din cadrul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, cardinalului, senatorului de drept în Parlamentul României, membrului de onoare al Academiei Române și deținutului politic Iuliu Hossu.





„Cultura ca bun public”, temă de dezbateri și inițiative
Sărbătoare în lumea muzicală: împlinirea a 85 de ani de existență a Corului Academic Radio
Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești