Cuvinte cheie » ant

A fost lansată competiția pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare instituțională a universităților de stat

A fost lansată competiția pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare instituțională a universităților de stat

Direct de la sursă

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS) a lansat prima competiție de proiecte finanțate din fondul de dezvoltare instituțională destinat universităților de stat – FDI 2016. Fondul pentru dezvoltare instituțională (FDI) este alocat din bugetul de stat aferent finanțării instituționale și are ca scop susținerea proiectelor de dezvoltare de la nivelul universităților de stat din România, în vederea creșterii capacității instituționale și îmbunătățirii calității sistemului național de învățământ superior.

Nr. 5-6, 26 aprilie - 9 mai 2016


Starea de spirit și starea de fapt

Starea de spirit și starea de fapt

Comentariul ediției

Teodor Brateș

În aceste zile se simte, peste tot, atmosfera specifică din preajma marilor sărbători. Nimic neobișnuit în forfota semenilor noștri, dornici să sărbătorească Paștele după datini, după posibilități, după propriile aspirații. Dacă ar fi să identificăm starea de spirit dominantă din actuala perioadă, cred că nu greșesc dacă mă opresc asupra cuvântului „speranță”.

Nr. 5-6, 26 aprilie - 9 mai 2016


Până la urmă, tot bugetul...

Până la urmă, tot bugetul...

Revista presei economice

Inclusiv controversele pe tema raporturilor României cu autoritățile de la Bruxelles și a rolului BNR fac obiectul editorialului semnat în revista Capital (25 aprilie – 1 mai a.c.), semnat de Claudiu Șerban. Autorul scrie: „Bugetul de stat, pus la grea încercare de reducerile de taxe din ultima perioadă, se arată departe de a putea fi încheiat la sfârșitul anului cu un deficit sub 3%, valoare pe care o dădeau ca limită inferioară ultimii doi-trei miniștri de Finanțe”.

Nr. 5-6, 26 aprilie - 9 mai 2016


O vară fierbinte cu UNTOLD

O vară fierbinte cu UNTOLD

Roza vânturilor

Oana Posdărescu

4 zile magice de sunet și imagini și cea mai intensă experiență electro-dance – acesta este Festivalul UNTOLD, unul dintre cele mai așteptate evenimente de acest gen din România. Ediția din acest an, programată la Cluj, între 4 și 7 august, promite peste 100 de ore de muzică pe gustul tuturor, cele mai mari nume din topurile muzicale internaționale și experiențe inedite.

Nr. 5-6, 26 aprilie - 9 mai 2016


Ziua Pământului

Sub lupa actualității

Astăzi, la nivel mondial este celebrată Ziua Pământului, prin diverse evenimente organizate cu scopul de a trezi interesul pentru protejarea mediului înconjurător. Ziua Pământului a fost sărbătorită pentru prima dată în 1970 și în prezent este coordonată de Earth Day Network și celebrată în peste 190 de țări în fiecare an.

22 aprilie 2016


Expoziția Omul antic: cotidian și imaginar, la Palatul Șuțu din București

Expoziția Omul antic: cotidian și imaginar, la Palatul Șuțu din București

Roza vânturilor

Oana Posdărescu

Palatul Șuțu din București găzduiește, până la 30 iunie, expoziția Omul antic: cotidian și imaginar, o colecție de vase grecești care introduce publicul în atmosfera Greciei antice, urmărind evoluția ceramicii grecești din secolul al X-lea î.Hr. până în secolul al IV-lea î.Hr. Expoziția este organizată de Muzeul Municipiului București, iar artefactele expuse fac parte din colecția dr. George Severeanu, care, pe lângă activitatea medicală în domeniul radiologiei, s-a dedicat strângerii și cercetării anumitor categorii de artefacte.

Nr. 5-6, 26 aprilie - 9 mai 2016


Factorii maximizării performanței PMM-urilor

Factorii maximizării performanței PMM-urilor

Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Doina Leuștean, Ciprian Remus Leuștean

Pentru a-și atinge obiectivele conform misiunii de a acționa în interes public, practicile în domeniul contabilității încorporează resurse tehnice, resurse materiale, resurse financiare, resurse informaționale etc., puse în valoare prin intermediul resursei umane. Considerat forța vitală a spectrului amplu al resurse­lor, factorul uman constituie soluția inepuizabilă de ameliorare a performanțelor firmei.

Nr. 5-6, 26 aprilie - 9 mai 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.