Cuvinte cheie » muzeu

Târg de Florii, la Muzeul Țăranului Român

Târg de Florii, la Muzeul Țăranului Român

Roza vânturilor

În perioada 7-9 aprilie, Muzeul Național al Țăranului Român (MȚR) își așteaptă vizitatorii la primul târg cu meșteri de peste an, Târgul de Florii. Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, țesături, jucării, instrumente muzicale, podoabe, mobilier pictat și multe altele îi vor aștepta pe vizitatori, care vor avea ocazia să-i cunoască și pe cei care le-au realizat: încondeietoare, țesătoare, cusătorese, iconari, lingurari, pielari etc.

Nr. 12, 4-10 aprilie 2017


Lucrările lui Constantin Brâncuși, expuse la Muzeul Guggenheim din New York

Lucrările lui Constantin Brâncuși, expuse la Muzeul Guggenheim din New York

Roza vânturilor

Muzeul Guggenheim din New York va prezenta, în perioada 17 martie 2017 – 3 ianuarie 2018, opere ale lui Constantin Brâncuși aflate în colecțiile sale și inaccesibile până acum publicului, informează Institutul Cultural Român, printr-un comunicat. Opt dintre sculpturile revoluționare ale celebrului artist, executate în lemn și marmură, vor fi incluse într-o expoziție a colecției permanente a muzeului, într-un proiect susținut de reprezentanța locală a ICR.

Nr. 9, 14-20 martie 2017


Expoziția Mărturii fotografice ale cutremurului din 4 martie 1977, la Palatul Suțu

Expoziția Mărturii fotografice ale cutremurului din 4 martie 1977, la Palatul Suțu

Roza vânturilor

La împlinirea a 40 de ani de la cutremurul din 1977, Muzeul Municipiului București invită publicul la o expoziție cu imagini-mărturii ale tragicului eveniment. Expoziția Mărturii fotografice ale cutremurului din 4 martie 1977, găzduită de Palatul Șuțu, prezintă efectele devastatoare ale celui mai distructiv seism de pe teritoriul României din secolul al XX-lea, ale cărui efecte s-au resimțit și în țările vecine, precum Serbia, Bulgaria și Ungaria, dar și în alte state din centrul și sudul Europei.

Nr. 8, 7-13 martie 2017


Cloșca cu puii de aur, brățările dacice și alte obiecte de tezaur, expuse la Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad

Cloșca cu puii de aur, brățările dacice și alte obiecte de tezaur, expuse la Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad

Roza vânturilor

Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad găzduiește, până la 23 aprilie, expoziția Aurul și argintul antic al României, ce cuprinde peste 1.000 de piese de patrimoniu din metale prețioase. Inițiativă a Muzeului Național de Istorie a României, care a demarat acest proiect în anul 2013, expoziția reunește cele mai reprezentative piese din tezaurul țării noastre.

Nr. 8, 7-13 martie 2017


Săptămâna Brâncuși, la MNAR

Săptămâna Brâncuși, la MNAR

Roza vânturilor

Cu prilejul Zilei Brâncuși, celebrată la 19 februarie, data nașterii celui care este considerat părintele sculpturii moderne, Muzeul Național de Artă al României (MNAR) prezintă o selecție de fotografii-document care surprind etapele instalării Coloanei Infinitului la Târgu-Jiu, precum și atmosfera atelierului parizian al artistului, potrivit unui anunț publicat pe site-ul instituției.

Nr. 6, 21-27 februarie 2017


Spații pentru cultură

Spații pentru cultură

Eveniment

Alexandra Rizea

Așa cum am mai remarcat în numerele anterioare, periodic, tematica panourilor de pe grilajul din fața Muzeului Municipiului București se schimbă. Bunăoară, la începutul lunii februarie s-a prezentat o scurtă istorie a banilor (monede și bancnote) din diverse perioade ale secolului trecut.

Nr. 5, 14-20 februarie 2017


Lucrările unor importanți artiști români, expuse la Muzeul Colecțiilor de Artă

Lucrările unor importanți artiști români, expuse la Muzeul Colecțiilor de Artă

Roza vânturilor

Muzeul Colecțiilor de Artă din București găzduiește, până la 30 aprilie, expoziția Pictură românească din colecția Fundației Bonte, ce reunește lucrările unor celebri artiști români, informează un comunicat emis de Institutul Cultural Român (ICR). Proiectul reprezintă inițiativa mai multor instituții, respectiv Muzeul Național de Artă al României (MNAR), Fundația Bonte și ICR, de a prezenta publicului opere importante din patrimoniul cultural românesc.

Nr. 5, 14-20 februarie 2017



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.