Cuvinte cheie » roma

Crearea de valoare pe termen lung, obiectiv principal al directorilor generali ai companiilor

Cariere. Drumul spre performanță

Alexandra Rizea

Situați pe una dintre cele mai înalte trepte ale carierei lor profesionale, directorii generali de companii sunt chestionați frecvent în legătură cu modul în care gândesc, în care înțeleg să-și valorizeze experiența acumulată. Pe baza autorității câștigate, răspunsurile lor la diverse chestionare capătă o „greutate specifică” remarcabilă. Aceste considerații sunt confirmate și reconfirmate de opiniile conținute în cea mai recentă ediție a Raportului pentru România al PwC Global CEO Survey 2016.

Nr. 12, 14-20 iunie 2016


Luna Dunării

Luna Dunării

Roza vânturilor

Pe parcursul „Lunii Dunării” (10 iunie – 10 iulie 2016), Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Administrația Națională „Apele Române”, autoritățile guvernamentale centrale și locale, municipalitățile și organizațiile non-guvernamentale, asociațiile, școlile și grădinițele, comunitățile științifice colaborează, în cadrul unui parteneriat care are ca obiectiv desfășurarea a numeroase activități independente sau comune, pe plan local, național și regional, urmărindu-se conștientizarea populației în legătură cu importanța multiplă a Dunării și a afluenților ei.

Nr. 12, 14-20 iunie 2016


Monitorul prețurilor intră în probe

Sub lupa actualității

Monitorul prețurilor, conceput de Consiliul Concurenței pentru a le da consumatorilor posibilitatea de a compara ofertele comercianților de produse alimentare a intrat în faza probelor tehnice. În prima etapă, monitorul va funcționa ca un proiect pilot numai pentru București, a informat economica.net. Datele se vor actualiza săptămânal.

10 iunie 2016


Festivalul Filmului European, la Tokyo și Kyoto

Festivalul Filmului European, la Tokyo și Kyoto

Roza vânturilor

Oana Posdărescu

În perioada 18 iunie-15 iulie se desfășoară a XIV-a ediție a Festivalului Filmului European EU Film Days în Japonia, la Tokyo și Kyoto, informează un comunicat emis de Institutul Cultural Român (ICR). Evenimentul a fost organizat pentru prima dată în 2003 și de atunci a avut loc în fiecare an. Începând cu 2007, manifestarea a fost organizată de Centrul Național de Film (NFC), care face parte din Muzeul de Artă Modernă din Tokyo.

Nr. 12, 14-20 iunie 2016


Statui vivante, în parcurile din București

Statui vivante, în parcurile din București

Roza vânturilor

Oana Posdărescu

Bucureștenii vor putea să le admire pe Coana Chirița, Andromaca, Mița Biciclista și alte personaje celebre cu prilejul celei de-a VI-a ediții a Festivalului Internațional de Statui Vivante (FISV), care se va desfășura în perioada 16-20 iunie în diverse locații din Capitală. Organizat de Teatrul Masca, cu sprijinul Primăriei Municipiului București, Primăriei Sectorului 3, Primăriei Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, Muzeul Municipiului București, ARCUB, și cofinanțat de UNITER din încasările speciale ale timbrului teatral, FISV 2016 are misiunea de a genera un act de cultură autentic și impune prezența Teatrului Masca în spațiul statuii vivante, atât prin creațiile proprii, cât și, mai ales, prin efortul de a implica în astfel de proiecte tinerele generații de actori.

Nr. 12, 14-20 iunie 2016


4.000 de persoane au cerut, până în prezent, să-și dea casa în baza Legii dării în plată

Sub lupa actualității

Numărul celor care au cerut să-și dea cheile de la casă în baza Legii dării în plată este de 4.000 de persoane, a declarat astăzi, într-o conferință de specialitate, Eugen Rădulescu, directorul Direcției de Stabilitate Financiară din cadrul Băncii Naționale a României (BNR).

8 iunie 2016


BM a îmbunătățit estimările privind economia românească în 2016

Sub lupa actualității

Banca Mondială (BM) și-a îmbunătățit ușor estimările privind avansul economiei românești în 2016 până la 4% de la 3,9% cât estima în luna ianuarie, potrivit raportului bianual „Global Economic Prospects” publicat de instituția financiară internațională.

8 iunie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.