Angajați competenți, IMM-uri durabile: contribuția CECCAR la dezvoltarea sustenabilă a afacerilor
Numărul 10, 19-25 mar. 2025 » Agenda CECCAR
Într-un context economic în care sustenabilitatea este o cerință tot mai prezentă în strategiile de business, companiile din România au nevoie de instrumente concrete care să le ajute să facă tranziția către modele de business bazate pe dezvoltare durabilă. Proiectul ANGAJAȚI COMPETENȚI – IMM-uri DURABILE ÎN REGIUNEA SM!, derulat de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), în calitate de solicitant, în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare "EQ", finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României din Fondul Social European +, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, este una dintre aceste soluții – un demers care aduce împreună formarea profesională și responsabilitatea socială, cu impact direct asupra performanței organizaționale.
Ce înseamnă, concret, sustenabilitate pentru o companie? Înseamnă mai mult decât grijă față de mediu. Înseamnă decizii bine ancorate în realitățile pieței, investiții în oameni și în tehnologii, precum și capacitatea de a anticipa riscuri și oportunități. Exact în aceste direcții acționează proiectul amintit, prin activități care vizează accesul la programe de formare adaptate nevoilor reale ale angajaților pentru a deveni mai performanți, pentru a-și consolida rolul pe piața muncii și pentru a aduce plusvaloare companiilor. De asemenea, proiectul asigură angajaților care se înscriu în grupul țintă activități de orientare profesională.
O investiție în oameni, o investiție în viitor
Una dintre componente succesului companiilor performante este investiția constantă în angajați. Proiectul derulat de CECCAR le oferă angajaților din întreprinderi publice sau private acces la următoarele programe de formare: contabil, lucrător comercial, responsabil de mediu, bucătar, inspector în domeniul securității și sănătății în muncă, responsabil cu protecția datelor cu caracter personal, competențe digitale, economie verde, raportare sustenabilă. Prin înscrierea angajaților la programele de formare furnizate prin intermediul proiectului, companiile beneficiază direct de un know-how actualizat al resursei umane, aplicabil imediat în activitatea curentă.
Este pregătirea angajaților parte din responsabilitatea socială a companiilor?
Pregătirea angajaților este parte integrantă a responsabilității sociale a companiilor (CSR – Corporate Social Responsibility). Potrivit standardelor internaționale, cum este ISO 26000 – Ghid privind responsabilitatea socială, una dintre cele 7 arii de acțiune ale responsabilității sociale este „practica în relația cu angajații”, care include:
- dezvoltarea competențelor și formarea profesională continuă,
- asigurarea condițiilor pentru învățare pe tot parcursul vieții,
- crearea de oportunități pentru evoluție profesională echitabilă.
De asemenea, în cadrul pilonului „Social” din ESG (Environmental, Social, Governance), formarea angajaților este un indicator important. Companiile care investesc în educația și dezvoltarea profesională a angajaților contribuie la:
- bunăstarea și satisfacția personalului,
- reducerea inegalităților și promovarea incluziunii,
- creșterea competitivității economice locale și naționale.
Așadar, investiția în oameni, în angajați, nu este doar o decizie de business inteligentă, ci și un angajament etic și social asumat de organizații.
Încurajați-vă angajații să participe la cursurile gratuite organizate prin proiectul ANGAJAȚI COMPETENȚI - IMM-uri DURABILE ÎN REGIUNEA SM! Beneficiați de această oportunitate de a crește nivelul responsabilității sociale la nivelul companiei!
Proiectul derulat de CECCAR, în colaborare cu Asociația de Dezvoltare "EQ", este destinat companiilor care înțeleg că viitorul aparține organizațiilor adaptabile, bine pregătite și implicate în comunitate.
Preînscierea la programele nonformale (Competențe digitale avansate, Economia afacerii și Raportare sustenabilă – economia verde) se poate face prin completarea formularului: https://forms.gle/8nWit5GAwL5jHe3F6
Nu ratați ocazia de a investi în resursa cea mai valoroasă a companiei – oamenii. Înscrierile sunt deschise, iar locurile sunt limitate.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu” anunță un eveniment muzical fără precedent național și internațional