MEAT deschide, la 8 aprilie, sesiunea de depunere a cererilor de finanțare pentru programul ConstructPLUS
Telex » Știri
3 aprilie 2024
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) anunță deschiderea apelului de depunere a cererilor de finanțare pentru programul ConstructPLUS. Potrivit unui comunicat al instituției, începând de luni, 8 aprilie a.c., atât IMM-urile, cât și întreprinderile mari, cu personalitate juridică, vor putea aplica pentru obținerea de granturi nerambursabile, în scopul înființării și/sau dezvoltării capacităților de producție pentru materiale de construcție. Sesiunea va fi deschisă timp de 30 de zile, respectiv până miercuri, 8 mai a.c.
Pentru verificarea eligibilității și analiza dosarului cererii de finanțare, aplicanții vor transmite situațiile financiare anuale aprobate, aferente perioadei 2020-2022, fiind exceptate de la această obligație firmele nou-înființate. Documentația va cuprinde, astfel, situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, contul de profit și pierdere, date informative, situația activelor imobilizate, precum și dovada depunerii acestora la ANAF.
Totodată, referitor la situațiile financiare ale întreprinderilor aflate în activitate, se va verifica dacă acestea au o rentabilitate a cifrei de afaceri mai mare de 0, în unul din ultimii 3 ani fiscali (2020-2022). Rentabilitatea se calculează ca 100 x Profit net / Cifra de afaceri. Mai mult, se va analiza dacă aceste întreprinderi dețin capitaluri proprii pozitive la finalul ultimului exercițiu financiar încheiat (2022).
Cererile de acord pentru finanțare, însoțite de documentele justificative, se vor transmite la Registratura MEAT (Calea Victoriei nr. 152, Sector 1, București), fiind necesară următoarea mențiune pe plic: Direcția Politici Industriale și Finanțări pentru Industrie – O.U.G. nr. 68/2023.
Reamintim că programul ConstructPLUS își propune reducerea deficitului comercial provenit din importul de materiale de construcții, stimularea investițiilor în județele mai puțin dezvoltate, creșterea producției interne de produse și materiale de construcții. Bugetul alocat pentru anul curent este echivalentul în lei a 149 de milioane de euro.
Documentele aferente pot fi accesate la link-urile de mai jos:
- Ghid FINAL
- MODEL_Declaratie pe propria raspundere
- Anexa-1_Cerere-de-acord-pentru-finantare
- Anexa-2_Plan-de-afaceri
- Anexa-2.1._Plan-de-investitii
- Anexa-3_Criterii-de-evaluare-pentru-stabilire-punctaj
- Anexa-4-_Criterii-de-departajare
- Anexa 5
- Anexa 6
- Template_Proiectii financiare
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu” anunță un eveniment muzical fără precedent național și internațional
Start în sesiunea de vară a Amfiteatrului în aer liber al Teatrului Național București