Sebastian Burduja: Încă 114 comunitați vor avea parcuri solare finanțate de Ministerul Energiei
Telex » Știri
3 aprilie, 9:09
Încă 114 comunități vor avea parcuri solare finanțate de Ministerul Energiei, valoarea totală a acestor proiecte fiind de 233 de milioane de lei, a anunțat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, citat de Agerpres. „Ministerul Energiei sprijină comunitățile locale din România, oferindu-le finanțări nerambursabile prin care pot să își crească autonomia energetică, să își reducă facturile și să valorifice mai bine resursele de care dispun. Ieri și astăzi (marți și miercuri, n.r.), la Ministerul Energiei, am semnat încă 114 de contracte de finanțare pentru investiții în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile. Valoarea totală a acestor proiecte este de 233 de milioane de lei (aproximativ 47 de milioane de euro), dintre care 200 de milioane de lei (40 de milioane de euro) reprezintă finanțare nerambursabilă. Este vorba despre contracte cu entități publice, care, odată finalizate proiectele, își vor putea acoperi în bună parte consumul propriu de energie prin aceste capacități proprii de producție de energie verde”, a scris Burduja pe Facebook.
Acesta a precizat că, prin acest apel de proiecte, susținut cu o finanțare record de 700 de milioane de euro, fonduri nerambursabile obținute de Ministerul Energiei prin Fondul pentru Modernizare, au fost semnate deja un număr de 768 contracte de finanțare, cu o valoare totală a investițiilor de aproape 2 miliarde lei și o putere instalată totală de 280 MW. De asemenea, prin acest apel de proiecte sunt acoperite 36 de județe.
„Prin astfel de investiții se acoperă o nevoie reală - reducerea costurilor cu energia - dar se creează și un context favorabil pentru creștere economică, apariția de noi locuri de muncă și, nu în ultimul rând, direcționarea resurselor economisite către investiții importante pentru fiecare comunitate. În aceste mandate la Ministerul Energiei s-a creat un val de inițiativă la nivelul comunităților locale. Un val care cuprinde administrații publice, școli, companii, spitale și multe alte instituții care au înțeles cât de importantă este implementarea unor astfel de proiecte de energie verde. Acest val funcționează prin puterea exemplului, iar eu am toată încrederea că, nu peste mult timp, în fiecare oraș și comună din România vor exista astfel de proiecte. Proiecte care schimbă vieți și care împing comunitățile din România în secolul XXI”, a mai scris ministrul Energiei, pe rețeaua de socializare.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu” anunță un eveniment muzical fără precedent național și internațional
Start în sesiunea de vară a Amfiteatrului în aer liber al Teatrului Național București