Sondaj: Peste jumătate dintre români cred că actuala criză economică va dura mai mult de un an
Telex » Știri
14 aprilie 2020
Peste jumătate dintre români se aşteaptă ca economia să se confrunte, în urma pandemiei, cu o criză mai lungă de un an de zile, potrivit rezultatelor unui sondaj publicat de compania de analiză de date Nielsen, citat de Agerpres. Astfel, 54% dintre respondenţi au apreciat că România se va confrunta cu criza economică provocată de epidemie pe o perioadă mai lungă decât un an de zile. Pe de altă parte, 39% dintre români consideră că pandemia se va încheia în următoarele 2-3 luni.
Sondajul mai relevă că 93% dintre românii din mediul urban sunt preocupaţi cel puţin într-o oarecare măsură de epidemia de coronavirus, iar 71% cred că riscul de răspândire este mare sau foarte mare.
Consumatorii români consideră că situaţia va reveni la normal în mai puţin de 3 luni, după cum consideră şi respondenţii din Grecia, Rusia, Franţa şi Spania.
În ceea ce priveşte comportamentul de cumpărare a bunurilor de larg consum, studiul Nielsen notează vârful acut înregistrat în România în „săptămâna de panică” (9-15 martie), când unele tipuri de produse au avut creşteri spectaculoase de volume. Astfel, vânzările produselor de igienă personală au crescut atunci cu 466% faţă de aceeaşi săptămână din 2019, iar ale pastelor făinoase au sporit cu 378%.
Această creştere a scăzut în săptămâna următoare, când vânzările produselor de igienă personală s-au majorat cu 216%, iar cele ale pastelor făinoase cu 127%.
În perioada de la începutul pandemiei şi până la 29 martie s-a înregistrat o creştere totală a vânzărilor de bunuri de larg consum de 31,3%, mai mare pentru produsele de îngrijire a locuinţei (+49,9%), de îngrijire personală (+40,7%) şi de alimente (+39,5%) şi mai mică pentru băuturile alcoolice (+10%).
Ca urmare a restricţiilor de circulaţie impuse de autorităţi, a avut loc un avans mai mare al vânzărilor din formate de proximitate: supermarketurile au crescut cel mai mult (+36,1%) faţă de perioada similară a anului trecut, iar hypermarketurile cel mai puţin (+25,4%), în timp ce magazinele de tip cash&carry au înregistrat vânzări cu 34,5% mai mari decât în perioada similară a lui 2019.
Studiul a fost realizat de Nielsen la finalul lunii martie, pe un eşantion de populaţie cu vârsta de între 18-65 de ani, în peste 70 de ţări, pentru a înţelege mai bine cum se schimbă comportamentele consumatorilor în urma pandemiei.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu” anunță un eveniment muzical fără precedent național și internațional
Start în sesiunea de vară a Amfiteatrului în aer liber al Teatrului Național București