Cuvinte cheie » corp

Nou cadru de asigurare a managementului tipurilor de risc

Sub lupa actualității

În ședința de astăzi, Guvernul a aprobat o hotărâre care reglementează asigurarea, la nivel național, a managementului tipurilor de risc. Noul act normativ înlocuiește HG nr. 2288/2004 pentru aprobarea repartizării principalelor funcții de sprijin pe care le asigură ministerele, celelalte organe centrale și organizațiile neguvernamentale privind prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență.

3 august 2016


Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (XV)

Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (XV)

2016 - 95 de ani de existență a CECCAR

În desfășurarea cronologică a demersurilor menite să readucă CECCAR în buna tradiție a perioadei interbelice, după ce am rememorat câteva etape pregătitoare, ajungem la primul Congres al Profesiei Contabile din perioada postdecembristă. Evident, avem de-a face cu un eveniment (re)întemeietor, a cărui importanță este, de departe, reliefată de însăși desfășurarea acestei reuniuni, a cărei temă centrală s-a integrat organic în procesul tranziției spre economia de piață în România.

Nr. 18-19, 2-15 august 2016


Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (XIV)

Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (XIV)

2016 - 95 de ani de existență a CECCAR

Pe fluxul rememorărilor am ajuns cu „serialul” nostru la perioada extrem de dificilă, dramatică a celui de-Al Doilea Război Mondial și a vremurilor care i-au urmat, contabilii români, asemenea întregii națiuni, fiind puși în nenumărate situații-limită provocate atât de cea mai mare conflagrație pe care o cunoscuse omenirea, cât și de instaurarea regimului totalitar comunist.

Nr. 16-17, 19 iulie - 1 august 2016


Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (XIII)

Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (XIII)

2016 - 95 de ani de existență a CECCAR

De-a lungul „serialului” nostru am trecut în revistă congresele Corpului contabililor români din perioada interbelică și am marcat intensa activitate internațională, cu ecourile ei în rândurile organizațiilor profesionale de profil din întreaga lume. Prezentările cronologice au ajuns, astfel, în anul 1933, an care a marcat finalul celei mai mari crize economico-financiare globale. Cum este firesc, consecințele și învățămintele perioadei 1929-1933 s-au situat în centrul atenției reuniunilor mondiale care au urmat.

Nr. 14-15, 5-18 iulie 2016


Forumul Național al PMM: Competitivitatea PMM-urilor în contextul evoluțiilor tehnologice și de reglementare – 22 septembrie 2016

Forumul Național al PMM: Competitivitatea PMM-urilor în contextul evoluțiilor tehnologice și de reglementare – 22 septembrie 2016

Agenda CECCAR

În acest an de referință pentru CECCAR, va fi organizată cea de-a VII-a ediție a Forumului Național al PMM, care se va desfășura la 22 septembrie, cu tema Competitivitatea PMM-urilor în contextul evoluțiilor tehnologice și de reglementare. Ediția își propune să trateze, prin intermediul specialiștilor în domeniu, principalele provocări cu care se confruntă practicile mici și mijlocii la nivel global, impactul și imprevizibilitatea modificărilor legislative, precum și alte subiecte de interes pentru membrii comunității profesionale.

Nr. 14-15, 5-18 iulie 2016


Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (XII)

Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (XII)

2016 - 95 de ani de existență a CECCAR

După ce, în numerele precedente, am conturat o imagine de ansamblu a participărilor românești la manifestările internaționale ale profesioniștilor contabili, ne propunem să trecem în revistă, ceva mai pe larg, congresele desfășurate în perioada interbelică. Vom începe cu al II-lea Congres, cel care a avut loc în 1926, cu precizarea că „numerotarea” unor astfel de reuniuni a început cu anul 1904, când s-a desfășurat, la Saint Louis (SUA), prima reuniune mondială a experților contabili.

Nr. 13, 21 iunie - 4 iulie 2016


400 de ani fără Shakespeare – Trăiască Shakespeare!

400 de ani fără Shakespeare – Trăiască Shakespeare!

Axa timpului

Andreea Cârstea

2016 este anul Shakespeare, nu doar local, în țara sa de origine, Anglia, ci pe întregul glob. În onoarea sa, teatre din diverse orașe au declarat acest an „anul Shakespeare” și îi pun în scenă piesele. Au trecut 400 de ani de când celebrul scriitor a oferit lumii minunatele sale opere, care dăinuie și astăzi.

Nr. 13, 21 iunie - 4 iulie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.