Cuvinte cheie » evidenta

Evidențe tehnice și operațiuni contabile specifice cooperativelor agricole (I)

Evidențe tehnice și operațiuni contabile specifice cooperativelor agricole (I)

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR

Având în vedere că în ce privește sectorul cooperației agricole, aflat în plină ascensiune (în prezent sunt înmatriculate circa 4.000 de cooperative agricole), nu există norme de funcționare și nici lucrări care să îi îndrume pe cooperatori în activitatea economică, considerăm că articolul de față poate fi extrem de util atât pentru aceștia, cât și pentru profesioniștii contabili care activează în domeniu. Din punctul de vedere al înființării, organizării și funcționarii, cooperativele agricole prezintă anumite particularități care le deosebesc de celelalte entități din economia de piață, acesta fiind și motivul pentru care am considerat necesară tratarea organizării și conducerii registrelor, precum și a unor operațiuni contabile, grupându-le în operațiuni specifice și operațiuni comune tuturor tipurilor de cooperative agricole.

Nr. 15-16, 20 apr. - 3 mai 2022


Peste 19.100 de persoane angajate prin intermediul ANOFM în prima lună a anului

Peste 19.100 de persoane angajate prin intermediul ANOFM în prima lună a anului

Sub lupa actualității

Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM) informează că, în prima lună a anului în curs au fost angajate, prin intermediul instituției, 19.184 persoane. Potrivit unui comunicat al ANOFM, din acest total, 7.337 persoane au peste 45 de ani, 4.632 au vârsta cuprinsă între 35 și ...

4 martie 2020


CEAPARU & ASOCIAȚII – Premiul „Firme de top ale anului 2016” în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Ilfov

CEAPARU & ASOCIAȚII – Premiul „Firme de top ale anului 2016” în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Ilfov

Cariere. Drumul spre performanță

CEAPARU & ASOCIAȚII SRL înseamnă o echipă de tineri economiști, experți contabili, evaluatori și auditori financiari, care urmăresc și coordonează activitatea de evidență contabilă pentru aproximativ 130 de companii dintr-o gamă variată de domenii de activitate, precum ONG-uri, restaurante, firme care activează în domeniile jocurilor de noroc, al energiei verzi, cinematografiei, serviciilor IT, construcțiilor, vânzărilor cu amănuntul, consultanței, importului-exportului de mașini și utilaje, creșterii și vânzării animalelor, transportului, asigurărilor, juridic, medical privat etc.

Nr. 11, 28 martie - 3 aprilie 2017


A&C ASSOCIATED SRL – Premiul „Firme de top ale anului 2016” în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Covasna

A&C ASSOCIATED SRL – Premiul „Firme de top ale anului 2016” în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Covasna

Cariere. Drumul spre performanță

A&C ASSOCIATED este o firmă de contabilitate, consultanță fiscală și financiară care oferă servicii integrate în domeniul contabilității, taxelor, litigiilor fiscale, consultanței fiscale și reprezentării legale, auditului intern, auditului financiar ori analizei de risc.

Nr. 8, 7-13 martie 2017


Instrucțiunile de completare a numărului de evidență a plății

Instrucțiunile de completare a numărului de evidență a plății

Curier legislativ

Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) nr. 3.607/2016, publicat în Monitorul Oficial în ultimele zile ale anului trecut (MO nr. 1023/20.12.2016), reglementează Instrucțiunile de completare a numărului de evidență a plății inclusiv pentru situația terților popriți, a instituțiilor de credit și a autorităților publice pentru virarea sumelor ce se cuvin debitorilor, ca urmare a executării silite.

Nr. 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017


Guvernul a introdus Registrul public de evidență a salariaților, după modelul REVISAL

Curier legislativ

Executivul a decis săptămâna trecută, printr-o hotărâre pentru modificarea și completarea HG nr. 500/2011 privind registrul general de evidență a salariaților, introducerea Registrului general de evidență a personalului plătit din fonduri publice, care va fi gestionat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), informează un comunicat emis de Guvern.

Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016


Adeverința de venit va conține informații suplimentare privind veniturile brute realizate

Curier legislativ

Formularul Adeverință de venit pentru persoanele fizice a fost modificat prin Ordinul președintelui ANAF nr. 3.396/2016, publicat în Monitorul Oficial nr. 954/25.11.2016. Modificările vizează, așa cum am menționat în numărul anterior al CECCAR Business Magazine, introducerea unor informații suplimentare privind venitul brut realizat din salarii obținute pentru creare de programe pentru calculator, pentru cercetare-dezvoltare aplicativă și/sau dezvoltare tehnologică, din pensii mai mici decât plafonul de impozitare și din salarii obținute de persoanele fizice cu dizabilități grave sau accentuate.

Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.