Cuvinte cheie » institut

Rata de ocupare a populației a scăzut la 66,5% în trimestrul IV 2016

Sub lupa actualității

Rata de ocupare a populației cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani din România, un indicator al gradului în care populația este activă din punct de vedere economic, a scăzut în trimestrul al patrulea al anului trecut la 66,5%, de la nivelul de 67,7% în trimestrul al treilea, și se menține la o distanță de 3,5 puncte procentuale față de ținta fixată pentru 2020, care prevede o rată de ocupare de minimum 70%, potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Național de Statistică (INS).

28 martie 2017


Centenar Dinu Lipatti. Pianul vrăjit

Centenar Dinu Lipatti. Pianul vrăjit

Eveniment

Alexandra Rizea

Copil fiind, i s-a spus „Micul Mozart”, apoi, adolescentului și tânărului i s-a atribuit titlul de „Pianist genial”, iar la maturitate i se spunea doar Dinu Lipatti. Era de ajuns, atât aici, în țară, cât și pe meridianele globului pentru a stârni admirație și încântare în mijlocul celor mai rafinați melomani. Amintirea sa este și va fi, cu siguranță, vie deoarece a fost o excepție, acoperind o strălucită pagină de istorie națională și universală a muzicii de cea mai înaltă calitate, în care s-au întruchipat virtuți din totdeauna ale pământului său natal.

Nr. 11, 28 martie - 3 aprilie 2017


Indicatorul de încredere macroeconomică CFA România a crescut marginal în februarie

Analize și sinteze

În luna februarie 2017, indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a crescut față de luna anterioară, la valoarea de 56,9 puncte, fiind cu 2 puncte mai mare decât valoarea consemnată în exercițiul anterior. Majorarea s-a datorat în principal corecției indicatorului de condiții curente. Astfel, indicatorul condițiilor curente a fost de 67,9, valoare în creștere cu 4,3 puncte, în timp ce indicatorul anticipațiilor a crescut marginal cu 0,8 puncte până la valoarea de 51,3 puncte.

Nr. 11, 28 martie - 3 aprilie 2017


BNR: Indicatori monetari – februarie 2017

Breviar statistic

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în februarie 2017 cu 0,8% (0,9% în termeni reali) față de luna anterioară, până la 219,805 miliarde lei. Creditul în lei s-a majorat cu 1,4% (1,5% în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a majorat cu 0,1% (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 0,2%).

Nr. 11, 28 martie - 3 aprilie 2017


Dansul ca monolog interior, la a III-a ediție a festivalului News from Polska

Dansul ca monolog interior, la a III-a ediție a festivalului News from Polska

Roza vânturilor

Mișcarea, dansul și experimentul vor fi în centrul atenției la a III-a ediție a Festivalului de arte performative News from Polska, programată pentru perioada 31 martie – 9 aprilie. Organizatorii festivalului sunt Institutul Polonez și Centrul Național al Dansului București (CNDB), care va găzdui toate spectacolele acestei ediții.

Nr. 11, 28 martie - 3 aprilie 2017


Pensia medie lunară – 958 lei, în trimestrul IV din 2016

Pensia medie lunară – 958 lei, în trimestrul IV din 2016

Breviar statistic

În trimestrul IV din 2016, numărul mediu de pensionari a fost de 5,245 milioane persoane, în scădere cu 6.000 față de trimestrul precedent, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). În același interval de referință, pensia medie lunară a fost de 958 lei, mai mare cu 0,7% față de trimestrul anterior, iar pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 931 lei.

Nr. 10, 21-27 martie 2017


Cifra de afaceri din serviciile pentru companii a crescut cu 7,3% în ianuarie

Breviar statistic

În ianuarie 2017, față de luna corespunzătoare a anului precedent, cifra de afaceri din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor, în termeni nominali, s-a majorat, ca serie brută, cu 7,3%, datorită creșterilor înregistrate la activitățile de producție cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare și transmitere de programe (+19,6%), activitățile de transporturi (+11,9%), activitățile de servicii informatice și în tehnologia informației (+7,1%) și la alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+6,2%).

Nr. 10, 21-27 martie 2017



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.