Teodor Brateș » articole
Cum se vinde mai bine marfaLimbajul cotidian, inclusiv cel profesional, reflectă în bună măsură ceea ce se vede și se spune în spațiul publicității. Repetarea unor formule din diverse reclame se imprimă, cum se afirmă, cu dreptate, pe scoarța cerebrală și se transformă în formule tip, nu de puține ori greșite din punct de vedere lingvistic și logic. Din păcate, ne stau la dispoziție prea multe exemple în acest sens. Avanpremieră la dezbateri menite să îmbogățească teoria și să eficientizeze practica profesiei contabileÎn numerele precedente am informat pe larg cititorii în legătură cu programul și modul de desfășurare a dezbaterilor de la apropiatul Congres al Profesiei Contabile. Dat fiind stadiul avansat al pregătirilor, care implică și concretizarea temelor care vor fi examinate la importantul forum, includem în ediția de față opiniile și precizările moderatorilor la două dintre sesiunile programate, urmând ca în ediția viitoare să ne referim și la celelalte sesiuni. Ce confirmă și ce infirmă creșterea PIB din primul semestru?Sunt convins că profesioniștii contabili au așteptat cu interes ziua de 6 septembrie a.c. deoarece era programată apariția comunicatului oficial al Institutului Național de Statistică (INS) privind datele provizorii referitoare la evoluția PIB în primul semestru al acestui an. Tot în CECCAR Business Magazine am comentat șocul produs de estimarea-semnal de luna trecută. Aproape nimeni nu se aștepta la o creștere economică de 5,2%. Inovarea în IMM-uri: percepții, realități, perspectiveDupă cum am mai informat, în Carta Albă a IMM-urilor, ediția 2016, elaborată sub egida Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), sunt abordate, coerent și sistematic, percepțiile unui eșantion reprezentativ de întreprinzători privind principalele ... |
„Clișeele” noastre, cele de toate zilele„Oamenii legii au...”. De câte ori n-ați auzit, stimați cititori, această formulă rostită, mai ales, la televizor? De regulă, prin sintagma cu pricina sunt desemnați polițiștii. Dar, oare, judecătorii, procurorii, lucrătorii de la ANAF și multe alte categorii de profesioniști nu sunt, la rândul lor, „oameni ai legii”? În definitiv, este de dorit ca mai toți cetățenii, indiferent de meseriile lor, să devină „oameni ai legii”, adică apărători – fie și numai prin propriul lor comportament – ai legilor, prin respectarea lor riguroasă și manifestarea intransigenței față de cei care le încalcă. Textul, subtextul, contextul și pretextulExistă, cum lesne se va constata, multe motive pentru a reveni la tema creșterii PIB în primul semestru al anului în curs prin consemnarea și comentarea unor ecouri la comunicatul INS din 12 august. Din păcate, n-a apărut, deocamdată, o analiză mai cuprinzătoare, inclusiv în presa economică specializată. Ceea ce atrage, însă, atenția vizează perpetuarea unei anumite tendințe. Din tabloul general se extrag, cu precădere, uneori exclusiv, aspectele negative, cele care sunt de natură a îngrijora, a produce temeri. Ineficiența în ipostază lingvisticăAm mai avut prilejul să ne referim la noțiunea de „eficiență” folosită inadecvat. Cele mai multe erori pe această temă vizează confuzia dintre „efect” și... „eficiență”. Apare necesar să repetăm definiția corectă, deoarece, din păcate, nu se prea înțelege despre ce este vorba. „Eficiența” indică un raport, cel dintre „efort” și „efect”. Prin urmare, atunci când avem în vedere doar „efectul”, nu este cazul să apelăm la noțiunea de „eficiență”. Cum bine o știu mai ales experții contabili, poate fi obținut același rezultat („efect”) cu „eforturi” extrem de diferite. Populismul. Îngrijorări mai mult sau mai puțin îndreptățiteLuările publice de poziție ale organismelor profesionale și patronale merită, totdeauna, o atenție deosebită. Cei care se confruntă zilnic cu provocări și riscuri reale sunt, cu siguranță, concetățenii cei mai îndreptățiți să se pronunțe asupra unor teme majore care privesc nu numai soarta propriilor împliniri profesionale și/sau din sfera afacerilor, ci și starea generală a economiei și, în consecință, a societății românești, în ansamblu. |
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu” anunță un eveniment muzical fără precedent național și internațional