UNSAR: Polițele RCA vor acoperi în continuare integral pagubele rezultate în accidentele auto
Telex » Știri
2 iulie 2020
Toate companiile de asigurări din România vor continua să acopere integral daunele, conform constatărilor şi procedurilor legale în vigoare, iar modificarea legii aplicabile asigurărilor RCA nu va schimba principiul de bază al asigurării - acela de a acoperi 100% pagubele survenite în urma accidentelor auto, susţin reprezentanţii Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), informează Agerpres. Precizarea a fost făcută ca reacţie la comunicatul Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), potrivit căruia asigurătorii intenţionează să introducă coplata despăgubirii pentru daunele celor nevinovaţi de producerea unui accident, propuneri care încalcă unele articole din Constituţia României şi prevederile Tratatului de Funcţionare a Uniunii Europene, respectiv ale Directivei 2014/14/EU.
Reprezentanţii UNSAR subliniază că poliţele RCA au acoperit, acoperă şi vor acoperi în continuare 100% pagubele rezultate în accidentele auto. „Contrar informaţiilor vehiculate în spaţiul public, modificarea legii aplicabile asigurărilor RCA NU va schimba principiul de bază al asigurării – acela de a acoperi 100% pagubele survenite în urma accidentelor auto. Conform legii, toate companiile de asigurări din România vor continua să acopere integral daunele, conform constatărilor şi procedurilor legale în vigoare. Industria de asigurări NU vizează schimbarea legislaţiei în sensul unei acoperiri parţiale a daunelor de către asigurători. Societăţile de asigurări din România urmăresc să ofere produse şi servicii care răspund nevoilor clienţilor, iar poliţele RCA reprezintă o componentă importantă a pieţei locale. UNSAR - Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România şi BAAR - Biroul Asigurătorilor Auto din România NU au susţinut şi NU vor susţine nicio modificare legislativă prin care asiguraţii să fie obligaţi să acopere o parte a daunelor rezultate din accidente, atunci când riscurile sunt acoperite de poliţe RCA valide”, se menţionează în comunicatul UNSAR.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu” anunță un eveniment muzical fără precedent național și internațional
Start în sesiunea de vară a Amfiteatrului în aer liber al Teatrului Național București